COMUNICAT DE PRESĂ

                  Drepturile persoanelor care beneficiază de cursurile de formare profesională gratuite

      Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov organizează gratuit cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri. Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă li se oferă astfel posibilitatea dobândirii cunoştinţelor teoretice şi practice specifice unei noi meserii care să mărească şansele ocupării unui loc de muncă. 

      Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, care beneficiază în mod gratuit de servicii de formare profesională, au următoarele drepturi:

 

  • să beneficieze de pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului şi să susţină, gratuit, de cel mult două ori examenul de absolvire la finalizarea acestuia;
  • să beneficieze de rechizite şi materiale de instruire şi să primească în folosinţă manuale;
  • să beneficieze, dacă este cazul, de echipament de protecţie pe timpul instruirii practice;
  • să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport.
  • să beneficieze de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.

 

          Activitatea de formare profesională asigură, prin organizarea de cursuri de formare profesională, pentru persoanele fizice şi juridice interesate, servicii de calificare, recalificare, instruire şi perfecţionare profesională a forţei de muncă, pregătirea profesională a personalului  propriu din cadrul agenţilor economici, în vederea prevenirii şomajului.