La sediul Prefecturii Ilfov a avut loc, săptămâna trecută, ultima reuniunie lunară din acest an a Colegiului Prefectural Ilfov, una dintre temele de discuție fiind informarea membrilor Colegiului, de către preprezentanții Direcției Sanitară-Veterinară și pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ilfov, asupra modului de supraveghere a pieței de produse și servicii destinate consumatorilor, în această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 683, ediția print
Reuniunea a avut loc sub conducerea prefectului județului, Simona Neculae, în prezența subprefectului Andrei Scutelnicu și secretarului general al Prefecturii, Marius Cristian Ghincea și a membrilor Colegiului, conducătorii instituțiilor deconcentrate de la nivel județean. Așadar, reprezentanții DSVSA Ilfov au detaliat programul de măsuri stabilit pentru prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și a răspândirii Pestei Porcine Africane (PPA) în perioada Sărbătorilor de iarnă 2023-2024, program care include activități precum controale oficiale, verificarea condițiilor de igienă în producția, depozitarea și transportul cărnii de porc și a altor alimente de origine animală.
Până la sfârșitul anului, reprezentanții DSVSA Ilfov fac controale în teren, cu privire la modul de implementare a măsurilor de atenuare a riscurilor referitoare la pesta porcină africană (PPA). Aceste controale urmăresc ca sacrificarea porcilor să se realizeze în unități abatorizate, autorizate sanitar veterinar, fiind interzisă tăierea acestora, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spații, decât cele autorizate sanitar veterinar. Transportul porcilor vii trebuie efectuat cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar animalele vor fi însoțite de certificate veterinare care să ateste sănătatea lor, precum și documentele care să cuprindă informații despre lanțul alimentar, formulare de mișcare și avize interjudețene. Loturile de carne de porc trebuie livrate din abatoare autorizate sanitar veterinar însoțite de certificate sanitare veterinare.
Atenție la marcajul ouălor!
În cazul ouălor și produselor din ouă destinate consumului uman, producătorii și comercianții, precum și fermele producătoare, centrele de ambalare – trebuie să fie autorizate/înregistrate sanitar veterinar conform legislației în vigoare. Transportul ouălor trebuie efectuat cu mijloace auto autorizate sanitar veterinar, iar pe întreaga perioadă de depozitare și comercializare trebuie asigurate condiții de temperatură și igienă corespunzătoare. Ouăle trebuie marcate cu codul producătorului și să provină din centre de ambalare autorizate. Ouăle cu coaja crăpată trebuie retrase de la vânzare!
Micii producători de lapte să dețină fișe de sănătate pentru animale
Comercializarea laptelui și a brânzeturilor în piețele agroalimentare și târguri se realizează, de asemenea, în baza documentelor de înregistrare sanitară veterinară eliberate de DSVSA județene. Laptele crud, destinat vânzării directe către consumator trebuie să provină numai de la animale sănătoase, crescute în exploatații autorizate/înregistrate sanitar veterinar, micii producători trebuie să dețină fișe de sănătate care atestă starea de sănătate a animalelor de la care a fost obținut laptele. Iar brânzeturile destinate comercializării directe către consumatorul final de către micii producători pot fi expuse la vânzare în spații special amenajate în piețe agroalimentare și târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente confecționate din materiale necorodabile, ușor de curățat și igienizat. Comercializarea brânzeturilor de către micii producători se va face numai în ambalaje de desfacere corespunzătoare, de unică folosință sau alte tipuri de recipiente curate și igienizate corespunzător. Loturile de brânzeturi trebuie să fie însoțite de documente scrise din partea producătorului cu privire la denumirea produsului, numele producătorului, locul producerii, data obținerii – iar acestea vor fi afișate la loc vizibil pe toată perioada comercializării.
Gheața pentru păstrarea peștelui, doar din apă potabilă!
Spațiile și locurile în care se comercializează peștele și produsele din pescuit trebuie să îndeplinească și ele condiții de igienă și să fie înregistrate sanitar veterinar. Gheața utilizată pentru menținerea temperaturii peștelui trebuie să fie în cantitate suficientă și obținută numai din apă potabilă. Este, de asemenea, obligatorie, asigurarea trasabilității temperaturii peștelui prin etichete și alte documente însoțitoare, inclusiv dacă acesta provine din acvacultură sau a fost pescuit din mediu sălbatic.
Controale și la cozonaci
Se vor efectua în această perioadă controale oficiale în patiserii, laboratoare de cofetărie, unități de panificație, unități pentru fabricarea produselor zaharoase, depozite pentru fructe și legume pentru verificarea condițiilor de igienă, a conformității documentelor însoțitoare, asigurarea trasabilității, etichetarea și marcarea produselor. Inspectorii sanitar-veterinari vor efectua prelevări de probe în cazul unor suspiciuni privind încălcarea legislației naționale și comunitare privind siguranța alimentelor.