PRO CAR SES 8 Societate Cooperativă, structură de economie socială înființată în cadrul proiectului ”PROgrame integrate pentru Creșterea șanselor de Ocupare din Regiunile București-Ilfov și Sud Muntenia” PROCOR ID POSDRU/173/6.1/S/14720, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Program Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Investeşte în oameni!”, a organizat o conferință de presă privind activitatea stucturii, iar Asociația GDCS a susținut o conferință de comunicare și promovare a economiei sociale, în Măgurele, Ilfov.
Proiectul PROCOR se desfăşoară în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 „Investeşte în Oameni”, cofinanţat din Fondul Social European, Axa Prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale, Domeniul major de intervenţie 6.1 – Dezvoltarea economiei sociale. Acest proiect urmăreşte înfiinţarea a 8 SES, în regiunile amintite. Una dintre aceste SES este cea de la Măgurele, unde a fost înfiinţat un service auto, denumit Pro Car SES 8 – Societate Cooperativă. Scopul acestei societăţi este acela de sprijinire a a persoanelor vulnerabile din comunitatea locală. În cadrul Pro Car au fost înfiinţate 9 locuri de muncă, din care 5 sunt destinate pentru persoane care fac parte din grupurile vulnerabile.
Pro Car SES 8, pe „grila de start”
În cadrul conferinței de presă, Alin Savu, managerul de întreprindere socială Pro Car SES 8 Societate Cooperativă, ne‑a pus la curent cu evoluţia întreprinderii pe care o conduce. „Pro Car a luat naştere în colaborare cu Asociaţia Grupul pentru Dezbatere şi Consens Social. În acest moment suntem în stadiul de demarare a activităţii, facem ultimele demersuri în vederea obţinerii autorizaţiilor. Am achiziţionat deja utilajele necesare pentru buna desfăşurare a activităţii. Acum facem ultimele amenajări şi retuşuri, în vederea deschiderii oficiale. La Pro Car au fost angajate 9 persoane, cinci dintre acestea făcând parte din grupuri defavorizate. Astfel, alături de cei 4 mecanici profesionişti, persoanele vulnerabile se pot integra pe piaţa muncii şi pot învăţa o meserie”, a precizat Alin Savu.
A treia cale
Despre conceptul de economie socială a vorbit Iordan Brăgău, consilier juridic al proiectului. El arătat că acest concept a apărut ca o alternativă economică a sectorului de stat şi al celui privat. O a treia cale, prin care categorii defavorizate de cetăţeni să poată fi integrate în societate şi o modalitate de a le asigura acestora mijloace de a beneficia de un trai decent, pe care celelalte două sectoare economice amintite nu le pot asigura. „Economia socială oferă posibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale unor persoane care fac parte din categorii dezavantajate sau grupuri vulnerabile. Structura de economie socială se caracterizează prin respectarea unor valori comune, participarea actorilor sociali la obiective comunitare comune. Aceste structuri au un control democratic, o adeziune voluntară şi deschisă, o autonomie de gestiune şi cel mai relevant este faptul că SES-urile alocă cea mai parte din excedent pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă. Este o economie solidară, pentru că este un segment economic care nu poate fi acoperit nici de sectorul public, nici de cel privat. Ţelul sectorului privat este obţinerea de profit, cu orice preţ. La rândul său, sectorul public acoperă servicii în limita unui buget alocat de fiecare unitate administrativ teritorială. Economia socială oferă posibilitatea creşterii productivităţii şi competitivităţii, oferă membrilor comunităţii şansa de a se implica în rezolvarea unor probleme locale şi sociale şi constituie o nouă modalitate de furnizare a serviciilor publice”, le-a spus Iordan Brăgău participanţilor la conferinţă. El a mai subliniat că economia socială este caracterizată prin reciprocitate şi solidaritate.
3,3% dintre salariaţi, angajaţi în structuri de economie socială
Iordan Brăgău a mai arătat că, din datele existente până la nivelul anului 2009, 3,3% dintre salariaţii din România erau angajaţi în structuri de economie socială. În cifre concrete, acest procent înseamnă circa 160 de mii de locuri de muncă, înregistrate în 67 de mii de organizaţii. Din aceste organizaţii, asociaţiile şi fundaţiile reprezintă cam 93%. Dar, numărul cel mai mare de salariaţi este înregistrat în cadrul SES-uri‑lor din categoria cooperativelor, a precizat consilierul. „Activitatea SES a fost reglementată prin Legea 219/2015. Ca principiu de bază se distinge iniţiativa privată şi distribuirea limitată a profitului între asociaţi. Dintre categoriile de SES, trebuie scoase în evidenţă societăţile cooperative, cooperativele de credit, asociaţiile şi fundaţiile şi societăţile agricole. Alte principii promovate de această lege privesc caracterul voluntar şi liber al asocierii, alocarea celei mari părţi a profitului şi excedentului financiar pentru atingerea obiectivelor de interes general ale colectivităţii. Ca obiective se regăsesc consolidarea coeziunii economice şi sociale, ocuparea forţei de muncă, dezvoltarea serviciilor sociale. Activităţile desfăşurate au ca scop producerea de bunuri, prestarea de servicii, crearea de locuri de muncă pentru persoane din categoriile vulnerabile, programe de perfecţionare profesională destinate acestor persoane sau dezvoltarea serviciilor sociale. Statutul de întreprindere socială este asigurat de un atestat, eliberat în urma îndeplinirii unor criterii, care privesc acţiunea în interes social şi general, alocarea a minimum 90% din profitul realizat în scop social, promovarea unui nivel echitabil de salarizare, iar cel puţin 30% din personal trebuie să aparţină unor grupuri vulnerabile”, a spus Iordan Brăgău.
SES-urile luptă împotriva excluziunii sociale şi a şomajului
El a mai detaliat şi noţiunea de grup vulnerabil, definit ca o categorie de persoane sau familii care se confruntă cu riscul de a-şi pierde capacitatea de a-şi asigura traiul zilnic. Consilierul a subliniat că prin acest tip de structuri economice se urmăreşte eliminarea excluziunii sociale, a discriminării şi a şomajului. În acest scop, se are în vedere informarea, consilierea, accesul la forme de pregătire profesionale, accesul la un loc de muncă. Iordan Brăgău a mai vorbit şi despre facilităţile pe care le oferă legea. „Se pot atribui spaţii sau terenuri pentru SES-uri. De asemenea, produsele şi serviciile sunt promovate, ca şi turismul şi serviciile legate de acesta, se aplică scutiri de taxe şi impozite”, şi-a încheiat consilierul juridic al PROCOR alocuţiunea.
Activităţi de informare şi consiliere profesională
Adrian Ghilac, responsabil legal al PROCOR, a prezentat activităţile ce se desfăşoară în cadrul SES 8 Pro Car – societate cooperativă. „Avem în vedere realizarea măsurilor de consiliere post angajare, pentru persoanele vulnerabile angajate în cadrul Pro Car, armonizarea relaţiilor cu angajatorul şi integrarea în colectiv. Aceste activităţi se vor desfăşura de către un furnizor acreditat în domeniul serviciilor de informare şi consiliere profesională. Activităţile vor fi lunare şi se vor desfăşura individual. Se vor folosi documente şi tehnici specifice, chestionare etc. Aceste activităţi se desfăşoară în locaţii asigurate de prestator. Totodată, vor avea loc şi activităţi de informare şi consiliere profesională, de mediere a muncii pentru persoanele aparţinând categoriilor vulnerabile: familii monoparentale, persoane cu dizabilităţi, de etnie romă etc.”, a spus Adrian Ghilac.
Mai multe detalii despre activitățile Pro Car SES 8 le puteți găsi pe www.procarservice.ro, Str. Atomiștilor Nr. 1A Măgurele, Ilfov, tel 0755PROCAR (0755776227) sau 0746 PROCAR (0746776227), e-mail: contact@procarservice.ro
INVESTEȘTE ÎN OAMENI!
Proiect cofinanțat din Fondul Social European
Program Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU 2007-2013
Beneficiar: Asociația Grupul pentru Dezbatere și Consens Social
ID: POSDRU/173/6.1/S/ 147201