Europarlamentarul Cristian Preda, care s-a opus desemnării lui Silviu Prigoană drept candidat al PDL pentru primăria Bucureștiului, ar putea scăpa de excluderea din partid. În urmă cu două săptămâni, liderii partidului au votat excluderea sa din organizație din cauza criticilor aduse conducerii PDL. Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat că nu va fi convocat Consiliul Naţional de Coordonare al PDL pentru a discuta excluderea lui Cristian Preda din partid. Sunt şanse mari ca decizia Biroului Permanent Naţional al PDL de excludere a lui Cristian Preda să nu fie validată de Consiliul Naţional de Coordonare al partidului. În ciuda divergenţelor dintre cei doi, Elena Udrea s-a arătat deschisă pentru a colabora în continuare cu eurodeputatul PDL.
„Între timp, cred că şi domnul Cristian Preda, şi partidul au învăţat ceva din experienţa aceasta prin care am trecut acum două săptămâni şi este foarte posibil ca lucrurile să se aplaneze, să trecem peste acest incident şi relaţiile să fie unele în care şi noi, şi domnul Preda să ne simţim parte a echipei”, a declarat preşedintele PDL Bucureşti. Fostul ministru al Turismului îl consideră vinovat pe Cristian Preda pentru că a criticat desemnarea lui Silviu Prigoană drept candidat la Primăria Capitalei, dar speră într-o schimbare de poziţie a europarlamentarului spre folosul partidului. „Probabil că va depinde foarte mult de felul în care domnul Preda a înţeles supărarea partidului, care a fost justificată. Nu ataci un candidat al partidului în momentul în care intri în bătălia electorală. Domnul Preda şi partidul vor face de acum încolo lucrurile cu care să ajutăm PDL, nu să îi fim şi noi opozanţi”, a adăugat Udrea.
De partea cealaltă, şi Cristian Preda pare să fi revenit la sentimente mai bune faţă de organizaţia democrat-liberală. Joi, Preda a salutat „cu multă căldură”, pe blogul personal, candidatura Sulfinei Barbu la Primăria Sectorului 4 şi a anunţat că, în calitate de membru al organizaţiei PDL din acest sector, va sprijini campania colegei sale. „Sulfina Barbu are un portret politic bine conturat: spre deosebire de primarul în funcţie, care a fost ales cu sprijinul PSD, deşi avea eticheta PUR, pentru ca apoi să cocheteze vreun an cu UNPR, doar pentru a reveni acum două săptămâni în braţele lui Dan Voiculescu. Sulfina Barbu s-a arătat stabilă în opţiunile politice şi previzibilă în acţiune”, a subliniat Preda. (G.L.)