Săptămâna verde, la Școala Gimnazială ”Alexandru Odobescu”
Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale ”Alexandru Odobescu” din Chiajna au participat în perioada 24-28 aprilie, în cadrul proiectului ”Săptămâna verde”, la activități variate și inedite, menite să atragă atenția asupra schimbărilor climatice și importanței protejării mediul. ”Activitățile au pornit de la principiile generale ale programului, potrivit cărora poluarea și schimbările climatice ne afectează pe toți, iar ele sunt consecințe ale comportamentului nostru! Pământul are nevoie de noi, iar școala este locul în care copiii pot învăța, împreună, să aibă mai multă grijă de el!”, ne-a declarat Daniela Martin, directorul Școlii Gimnaziale ”Alexandru Odobescu”.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov ediția print nr. 650
Agenda săptămânii a fost foarte bogată, cu activități inedite și foarte bine primite de copii, dar și de părinți. Spre exemplu, elevii claselor I F și a IV-a C, coordonați de Elena Elena, au vizitat Grădina Botanică din București și au avut ocazia de a studia exponatele din muzeu și sera cu plante exotice și și-au îmbogățit cunoștințele despre natură, înțelegând importanța protejării acesteia. Alături de prof. înv. primar Lionide Maria, și școlarii mici, de la clasa pregatitoare C au ajuns la Grădina Botanică ”Dimitrie Brândză” a Universității București, scopul fiind de a-i ajuta să înțeleagă relația dintre om și natură. Pentru elevii clasei a III-a C, vizita la Grădina Botanică a fost coordonată de prof. Ștefania Cîrnacu, care și-a propus ca prin această deplasare să le dezvolte copiilor atitudini şi valori precum curiozitatea, spiritul de observaţie, receptivitatea, spiritul de investigaţie, respectul faţă de plante şi de orice altă formă de viaţă, cooperarea, dar şi toleranţa faţă de opiniile altora.
Elevilor mai mari, din clasa a V-a C, proiectul educațional ”ECOPoveștile” le-a oferit o provocare inedită: să folosească creativ, să nu arunce inutil, să transpună în 3D poveștile preferate. Elevii și-au ales romanele, personajele, poveștile preferate dintre titluri precum ”Harry Potter”, ”Insula Roboților”, ”Cenușăreasa”, ”Albă ca Zăpada”, ”Prâslea cel Voinic și merele de aur” sau ”Cutremurul Mondial 1 – Pajiștea Dragonului”.
Semne și simboluri din natură pe costumul popular românesc
Prof. Niculiță Elena a organizat atelierul ”Semne și simboluri din natură pe costumul popular românesc”, cu participanți elevii din trei clase de gimnaziu (a VI-a A, a VII-a A și a VII-a B), scopul activității fiind apropierea copiilor de simbolurile folosite în decorarea costumului nostru tradițional, multe dintre acestea fiind inspirate din natură: musca (punct de cusătură de bază), spirala (melcul), coarnele cerbului, frunze, flori, plante.
Aceste semne cusute sunt o mărturie vie a respectului pe care moșii și strămoșii noștri le aveau față de natură. Aproape toate cele necesare vieții erau produse în gospodărie și apoi refolosite ori redirecționate pentru alte utilizări. Nu existau coșuri de gunoi și tomberoane pentru că nu erau necesare. Legătura profundă cu divinitatea și cu natura nu-i lăsa să fie altfel. Iată de ce s-a considerat important ca activitatea să înceapă cu recuperarea acestei relații prin apropierea de costumul tradițional. Materialele folosite au fost: ață de bumbac, etamină/pânză de cânepă, ac și foarfecă, iar ca resurse didactice s-au folosit tabla și albumul de cusături tradiționale. Elevii au realizat un semn de carte decorat cu punctul de cusătură ”muscă” pe care l-au luat acasă pentru finalizare. Activitatea a fost inedită pentru mulți, întrucât unii dintre ei nu mai puseseră mâna pe un ac vreodată, iar de cusut nici vorbă.
Grădinăritul, o puternică conexiune cu natura
La clasa I A, una dintre activitățile preferate ale elevilor a fost grădinăritul. Aceștia s-au bucurat de lumina soarelui și aerul curat și au ieșit în grădina școlii pentru a planta în ghivece diferite semințe de flori sau legume. Activitatea a debutat în clasă, sub forma unor discuții referitoare la natură, beneficile pe care ni le dăruiește, respectul și prețuirea pe trebuie să i le purtăm. Elevii au oferit exemple de protejare a naturii și au fost abordate și informații despre sursele de energie inepuizabile de care ne putem bucura tot prin intermediul naturii. De asemenea, au vorbit despre alimentație sănătoasă, bazată pe consumul zilnic de fructe și legume, pe care, bineînțeles, le oferă tot natura. După partea teoretică a urmat practica, desfășurată cu mult entuziasm, în grădina școlii. Ghivecele cu plante au fost luate acasă de către copii, urmând să le îngrijească cu atenția de care au nevoie pentru a se dezvolta.
Elevii claselor a VIII-a A și a VIII-a B au participat la o lecție despre protejarea biodiversității, elemente esențiale pentru starea de bine a oamenilor, deoarece oferă servicii care susțin economiile și societățile noastre, iar elevii clasei a VII-a A au pregătit o lecție despre combaterea poluării. Copiii au aflat că există diferite modalități de combatere a problemelor actuale legate de mediu, iar poluarea poate să fie redusă.
Căsuțe din materiale reciclabile pentru păsări
Un atelier practic de reciclare a fost organizat pentru elevii clasei a VII-a B, coordonați de prof. Raluca Tudor, unde s-au realizat, din materiale reciclabile, căsuțe pentru păsări. Acestea au fost puse în copacii din grădina școlii. Au fost utilizate materiale reciclabile: hârtie, lemn, sticle, dopuri de plastic, etc. Și această activitate a avut ca scop însușirea de către elevi a ideii că este benefic pentru mediul înconjurător să recicleze, să nu arunce gunoaiele în alte locuri în afara celor special amenajate pentru deșeuri.
Mijloacele de transport ale viitorului
Sub coordonarea prof. înv. primar Florentina Trifu și a prof. înv. primar Daniela Petrescu, una dintre activităţile desfăşurate de elevii claselor I C și a II-a A a fost legată de resursele care poluează aerul şi alternative mai prietenoase cu mediul. Obiectivele acestei activităţi au fost acelea de a-i face pe elevi să înţeleagă ce fel de combustibili consumă mijloacele de transport, de a descrie modalităţi de a folosi mijloace de transport ecologice şi de a-şi exprima creativitatea pentru a inventa un mijloc de transport prietenos cu natura. Pornind într-o aventură imaginară, copiii ”s-au plimbat” folosind diferite mijloace de transport (bicicletă, avion, tren, vapor, maşină). Astfel, au identificat energia folosită pentru punerea în mişcare a fiecărui vehicul – de la energia dată de corpul nostru până la benzină, motorină, kerosen, care emit gaze cu efect de seră. Ca nişte adevăraţi exploratori, copiii ”au călătorit” în viitor cu o maşină a timpului, care putea să fie orice fel de mijloc de transport, însă prietenos cu mediul. Au dat frâu liber imaginaţiei şi s-au gândit cum ar putea arăta un astfel de mijloc de transport, cu ce s-ar deplasa, ce fel de combustibil ar folosi, pe unde ar călători, cum s-ar mişca, ce sunete ar face. Ideile au fost surprinzătoare – biciclete zburătoare care consumă biocombustibil, maşini care se încarcă direct de la energia soarelui, autobuze cu pedale. Nici părinţii nu au fost lăsaţi deoparte, primind din partea copiilor o ”provocare plimbăreaţă”. Împreună au construit din materiale reciclabile (sticle de plastic, lemn, sfoară, carton) mijloacele de transport ”proiectate” de către copii.
Ikebana și echilibrul dintre om și natură
Atelierul ”Ikebana sau echilibrul dintre om și natură”, realizat de prof. Bratu Denisa, la clasa a VII-a A, a avut ca scop prezentarea și practicarea unei forme de artă care presupune aranjarea florilor ca modalitate de a exprima pacea sufletească și armonia dintre divinitate, om și natură. Elevilor li s-au prezentat pe scurt istoricul și semnificația artei Ikebana, stilurile ei, principiile și tehnicile de bază. S-a insistat pe urmărirea câtorva reguli specifice și necesare cum ar fi neregularitatea, înfățișarea simplă, dar în același timp delicată și fragilă. De asemenea, li s-a explicat elevilor că legătura dintre divinitate, om și natură este redată prin cele trei linii create de tulpinile principale care simbolizează cerul (tulpina cea mai înaltă), omul (ramura mijlocie, așezată oblic în vas) și pământul (cea mai scurtă tulpină, așezată în partea din față a aranjamentului). La fel de important este faptul că într-un aranjament Ikebana trebuie să fie prezente cele 5 elemente care alcătuiesc universul: pământ (vasul de ceramică), metal (kenzan – suportul în care se înfig plantele), lemn (plantele), apă și foc (spiritul plantelor, al celui care le aranjează și al privitorului). Copiii au fost încântați de acest atelier, realizând aranjamente după imaginația fiecăruia și emoțiile de moment. Creațiile au fost duse acasă și oferite cu toată dragostea mamelor.
Parada costumelor eco
O altă activitate care i-a încântat pe elevi a fost parada costumelor eco. Cei din clasele – pregătitoare E, I E, a II-a B, a III-a A, a III-a B au confecționat costume originale din materiale reciclabile pe care le-au prezentat apoi într-o paradă. Mesajul ecologic a fost legat de necesitatea reciclării obiectelor din material plastic și hârtie. La pregătirea costumelor, elevii au fost ajutați de părinții și au folosit saci menajeri, cartoane și hârtie, nylon, rafie, ziare, materiale izolante, obiectivul principal fiind formarea gândirii ecologice, precum și dezvoltarea sentimentelor de respect, protecţie și prietenie faţă de natură.
Parada costumelor eco de la clasa a V-a B, coordonată de prof. Irina Dragomir, a reprezentat și ea un bun prilej pentru a trage un semnal de alarmă în ceea ce privește sustenabilitatea și colectarea improprie a diverselor materiale care se pot recicla ulterior. Toți copiii au venit la școală cu materiale reciclate și au confecționat costume pe care le-au prezentat colegilor, într-o paradă prin clasele din școală, ocazie cu care a fost vizionat și un scurt material video informativ ”Cum colectăm corect?”, ocazie cu care elevii și-au însușit simbolurile colectării selective.
Și clasa pregătitoare F a organizat o paradă a costumelor eco, sub coordonarea prof. Cîrnaru Ștefania, care și-a propus să îi motiveze pe copii să păstreze un mediu curat, să îi determine să conștientizeze alături de comunitate necesitatea reciclării selective și să le dezvolte gândirea ecologică.
Elevii clasei a IV-a A, coordonați de prof. înv. primar Oana Ilie au făcut ”parada modei” pe holurile școlii, defilând în cele mai ingenioase costume create din materiale reciclabile, iar prichindeii de la clasa pregătitoare D și clasa I D, coordonați de prof. înv. primar Adina Popa, au demonstrat că deșeurile nu sunt gunoaie, ci sursă importantă în realizarea costumelor prezentate la ”Carnavalul costumelor“. Bucuria reciclării și grija față de natură, planetă și sănătate s-au reunit într-un adevărat tablou verde!
”Ursuleții” din grupa mare A, coordonați de Camelia Vasiliu, au prezentat costume din materiale reciclabile, învățând astfel despre importanța protejării mediului înconjurător prin reciclarea și reutilizarea materialelor, transformându-le în adevărate ținute extravagante demne de „Covorul Verde“, iar elevii de la clasa pregătitoare B, coordonată de prof. înv. primar Iuliana Bărbuță, au organizat și ei ”Parada costumelor eco”, pornind de la ideea că acțiunile de educație ecologică sunt importante pentru formarea unor comportamente adecvate față de natură.