Numărul de cazuri de transmitere a HIV prin administrarea de droguri injectabile, a crescut de la 3% în 2010 la 30% în 2013, anunță Compartimentul pentru Monitorizarea și Evaluarea Infecției HIV/SIDA în România de la Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”.
Proiectul transnațional TUBIDU – Creșterea capacității sistemului sanitar public și a societății civile de a lupta împotriva epidemiei de Tuberculoză în grupurile vulnerabile, a fost finalizat, anunță Fundația Romanian Angel Appeal. Proiectul, finanțat de Agenția Executivă pentru Consumatori, Sănătate și Alimente a Comisiei Europene (CHAFEA), derulat în România și alte zece țări europene, s-a desfășurat în perioada iunie 2011 – mai 2014. Acesta a avut ca scop prevenirea tuberculozei în rândul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, al consumatorilor de droguri injectabile (CDI), dar și al populației generale. În România se poate vorbi, în acest moment, despre o epidemie de HIV în rândul consumatorilor de droguri cu administrare intravenoasă.
Peste 70% dintre toxicomani n-au asigurare medicală
Cauzele apariției epidemiei includ scăderea drastică a finanțărilor internaționale pentru proiecte dedicate problemelor acestor grupuri vulnerabile, dar și creșterea explozivă din ultimii ani a numărului de consumatori de etnobotanice, care presupun mai multe injectări pe zi decât în cazul altor droguri cu administrare intravenoasă. Și mai îngrijorător este faptul că 12% dintre utilizatorii de droguri injectabile infectați cu HIV au fost diagnosticați și cu tuberculoză, ceea ce crește riscul răspândirii TB la persoanele din grupurile vulnerabile și, de aici, la populația generală. Transmiterea TB la populație poate fi redusă prin accesul persoanelor din grupurile vulnerabile la diagnostic rapid și tratament pentru TB și pentru celelalte afecțiuni care determină o scădere a imunității, însă, de exemplu, 76,8% dintre CDI din București nu au asigurare medicală.