@ O investiție în oameni pasionați, profesioniști care se specializează continuu, dotare de top, servicii medicale complete, cazuri rezolvate cu succes, familii fericite
În luna ianuarie a.c., s-au împlinit cinci ani de când a fost deschis în București, în sector 6, cel mai mare spital veterinar non-stop, etalon în medicina veterinară, dacă ne referim doar la echipa medicală, servicii, dotări, perfecționare continuă, disponibilitate, capacitate, toate sub deviza stabilită încă de la începutul activității lor de tinerii medici implicați – ”Din respect pentru viață, indiferent dacă pacienții au blană, pene sau solzi”.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 688
Pet Stuff ne surpinde plăcut cu o abordare diferită a companionilor noștri necuvântători, ajunși în situații medicale deosebite. Pentru că, medicii din cel mai mare spital veterinar din țară, specializați în cele mai recente inovații de tratament pentru animale, oferă servicii complete, inclusiv, spre exemplu, de chirurgie de urgență – 24/7. Patru medici asigură tura de noapte, iar echipa de chirurgie de urgență este pregătită non-stop să intervină, atunci când este solicitată prezența ei. Și, din nefericire, în fiecare noapte sunt circa 5-6 urgențe medicale și cel puțin o urgență chirurgicală.
Mai putem adăuga sub același acoperiș, evident, anestezie și terapie intensivă, medicină internă, endoscopie, imagistică, cardiologie, dermatologie, oftalmologie, ortopedie, stomatologie, analize de laborator sau recuperare medicală, dar și medicină preventivă și nutriție, medicină comportamentală, reproducție, ambulanță veterinară, transfuzie sanguină – cu o bază de date cu donatori eligibili, bine pusă la punct.
O abordare mai puțin stresantă pentru animal ameliorează semnificativ bunăstarea lui
Cei 3 fondatori, medicii Ruxandra Tenia, Cristian Cristea și Alexandru Buzdea, au alături o echipă de oameni dedicați, formată din 70 de persoane, din care 53 de medici, iar spitalul funcționează într-o clădire cu o suprafață de 1.500 mp, desfășurată pe 4 niveluri, cu 4 săli de chirurgie, din care una dedicată exclusiv stomatologiei și 50 de locuri de spitalizare.
Abordarea diferită a echipei Pet Stuff, care reușește să trateze animalele fără a le stresa (pisicile beneficiază inclusiv de două camere de consultații separate, concepute minimalist și dotate cu difuzoare cu feromoni antistres, pentru a liniști felinele), are în centrul ei respectul, considerația și empatia, înțelegând că fiecare pacient este unic și, de aceeea, și serviciile medicale se personalizează adecvat nevoilor acestuia, satisfăcând totodată așteptările familiei.
”La Pet Stuff, am implementat un standard de îngrijire ce implică reducerea stresului pentru animal. O abordare mai puțin stresantă pentru animal ameliorează semnificativ bunăstarea lui și, de aici, vizita la doctor. Personalul medical se ocupă de fiecare caz într-un mod adaptat pacientului pe care-l tratează. Misiunea noastră este să furnizăm un act medical cu cât mai puțin stres, atât pentru animal, dar și pentru cel care-l iubește. Spitalul nostru are o echipă de medici experimentați care folosește echipamente moderne pentru a oferi cele mai bune opțiuni de diagnostic și tratament. Doctorii noștri au capacitatea și mijloacele de a pune un diagnostic precis și rapid. Avem toate disciplinele medicale sub același acoperiș, funcționăm în regim non-stop, iar echipa noastră îți oferă informații pentru a te ajuta să iei cele mai bune decizii cu privire la sănătatea animalului tău. Serviciul de urgențe conține și chirurgia pe timp de noapte, un compartiment esențial pentru cazurile speciale. Astfel, orice animal poate fi tratat cu maximum de promptitudine din partea noastră. În ceea ce privește specializările medicale, medicii sunt pe deplin conștienți de impactul lor asupra sănătății animalelor. În egală măsură, ne interesează emoțiile și trăirile oamenilor care ajung cu animăluțele la Pet Stuff. Ei au un rol crucial în menținerea stării de sănătate a animalului, așa că și ei sunt în centrul atenției noastre”, ne-a povestit dr. Alexandru Buzdea.
Dotare pe măsura unui spital de top
Spitalul dispune de aparatură medicală de ultimă generație: analizoare biochimice și hematologice Idexx și Mindray, ecograf Mindray, microscoape Optika și IOR, monitoare pentru funcții vitale cu capnografie, pulsoximetre, aparat pentru Anestezie Inhalatorie Matrix VME2, aparat pentru Anestezie Inhalatorie Drager, oftalmoscop, otoscop, laringoscop, electrocauter, aspiratoare chirurgicale, cuști pentru oxigenoterapie, injectomate, pompe de infuzie, sisteme de încălzire a perfuziilor, aparat pentru detartraj, sală de fizioterapie dotată cu aparat de fotobiomodulare Lumix CPS de la Fisioline. Ambulanța veterinară este dotată cu monitor de funcții vitale pentru monitorizarea pacienților pe timpul transportului, butelie de oxigen, injectomat, trusă de urgență, saltea și pătură încălzită, targă, sarbacană pentru tranchilizare la distanță, crosă de contenție câini, cuști de transport etc.
O importantă componentă socială și caritabilă
Pet Stuff este unul dintre partenerii Protecției Animalelor – Consiliul Județean Ilfov – instituție deja recunoscută la nivel național pentru implicarea în problematica câinilor și pisicilor abandonate, care cu ajutorul partenerilor medici veterinari a reușit sterilizarea a mii de animale.
La Pet Stuff, care intenționează să se alăture campaniilor de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor de rasă comună, sesizând creșterea numărului de cazuri de animale abandonate și apreciind eforturile susținute ale Protecției Animalelor – CJI, au ajuns cazuri extrem de complexe de animale rănite, salvate ulterior de la moarte doar mulțumită priceperii și dedicării medicilor de aici. Hope este cel mai recent caz, spre exemplu, un câine tânăr călcat pe labele din spate de un tren, în Periș, care a zăcut în agonie, între șine, zile întegi. Peste el au trecut, din verificările făcute de cei de la Protecția Animalelor – CJI la CFR, circa 400 de vagoane de tren, făcându-l să agonizeze de durere și spaimă.
De asemenea, alături de Big Hearts Society, Clubul Câinilor Utilitari și Penitenciarul Jilava, Pet Stuff este unul dintre partenerii implicați în programul Romanian Prison Dogs – unic la nivel național – program de asistență psihologică și terapie asistată de animale ce are la bază reabilitarea deținuților din Penitenciarul Jilava. Inițiat în 2016, programul constă în prinderea, sterilizarea și apoi dresarea pentru adopție, cu ajutorul deținuților, sub supravegherea instructorilor canini, a câinilor fără stăpân care ajung în curtea penitenciarului. Acesta a debutat cu îngrijirea câinilor de pază ai penitenciarului, ajunși la ”pensie”, dar păstrați în padocul închisorii, de care deținuții au început să aibă grijă.