Într-un interviu susținut la un post TV, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat că funcționarii din domeniul administrativ ar trebui mult mai bine remunerați.
Ministrul de Finanțe consideră că salariul unui ministru, care se cifrează pe undeva pe la 5.300 de lei, „este rușinos” și că este nevoie de „reașezarea” salariilor din administrație, un domeniu care ar trebui mult mai bine remunerat. „Este un subiect (salariul unui ministru, n.r.) pe care noi nu-l discutăm cu omologii noştri, pentru că nimeni nu te crede. Nu aş putea să spun cât anume ar trebui să câştige, dar toate aceste salarizări trebuie reaşezate: de la preşedintele statului, până la funcţionarul cu studii medii, dintr-o primărie de comună. Trebuie toate reaşezate. Eu îmi aduc aminte din anii de administraţie petrecuţi, unde salarizarea era altfel aşezată: mai comprimată, fără foarte multe trepte de salarizare, mult mai uşor de aplicat şi era, cât de cât, să spunem, decentă. Până la un punct, după care s-a pierdut tot. Fără o administraţie puternică nu ai cum să speri, decât accidental, că se pot face lucrurile bine“, a spus Eugen Teodorovici. Ministrul a mai adăugat că este este nevoie de salarizare, pregătire, stabilitate, încredere, cunoaşterea legii, dar şi de o legislaţie mai simplă.