“Omul născut din femeie, are viaţa ­scurtă, dar plină de necazuri. Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră….Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze…” (Iov 14:1-2, 14). Aşa ne prezintă Biblia fiinţa umană. Tot Cartea Sfântă ne învaţă că există viaţă şi după moarte, o viaţă veşnică. Să parcurgem etapă cu eta-pă şi să încercăm să înţelegem ce înseamnă pieirea noastră de pe pământ şi ce se întâmplă cu sufletul, ulterior.

În opinia Bisericii Ortodoxe Române, moartea este „despărţirea sufletului de trup“. După săvârşirea acestei despărţiri, trupul este dat pământului şi putrezeşte. Des-pre moarte, ultima menire a omului pe pământ Sfânta Scriptură spune: „Şi se va întoarce ţărâna în pământ, de unde s-a luat, şi duhul se va întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el“ (Eccl.12,7). Când se află omul “faţă-n faţă” cu moartea? Atunci când ajunge la termenul predestinat de judecata Domnului pentru îndeplinirea rostu-lui ce-i este impus, ne spun sfinţii părinţi. Se pare că acest termen acordat fiinţei umane a înmagazinat în el, prin prevederea dumnezeiască, tot ceea ce este folositor omului. Chiar dacă pare greu de crezut, se poate spune că trecerea în nefiinţă îi este de un real folos omului. “Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a au-zit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). 


Mesajele dinaintea morţii 

Deşi nu s-a stabilit cu exactitate, experţii au reuşit totuşi, să identifice mesajele care preced momentul morţii. Astfel, se pare că înainte să treacă în nefiinţă, persoa-na în cauză vizualizează anumite scene la care a fost părtaş în trecut. Uite câteva dintre mesajele dinaintea morţii: 

 Luminile şi lumânările se sting fără să le stingă cineva;

 Aparatura electrocasnică din casa res­pectivă poate porni sau se opreşte singură;

 În camera în care se află persoana care-şi dă ultima suflare se aude o muzică în surdină. Sunt în special melodiile ei preferate de-a lungul anilor;

 Şi, nu în ultimul rând, de undeva din eter apare o lumină puternică, strălucitoare.


Ce se întâmplă cu sufletul după pieire?

Dumnezeu a lăsat ca sufletul să treacă prin trei stări diferite, care constituie viaţa sa veşnică: viaţa în pântecele mamei, viaţa pe pământ şi viaţa de dincolo de mor-mânt.  La ieşirea din trup, el trece în împărăţia spirituală a îngerilor. După faptele lui bune sau rele, se uneşte cu îngerii cei buni în Rai sau cu îngerii decăzuţi, în iad. Chiar de la Mântuitorul ­Iisus Hristos aflăm că sufletul după moarte intră în aceeaşi zi în Rai sau în iad. “Adevăr zic ţie că astăzi vei fi cu Mine în Rai” (Lc. 23, 43), i-a spus Hristos tâlharului celui bun răstignit pe cruce în aceeaşi cu El. Ei bine, dacă sufletul ajunge acolo unde îi este locul chiar astăzi, atunci de ce Biserica Ortodoxă ne învaţă despre vămi, despre a treia, a noua şi a patruzecea zi după moarte? De unde toate aceste învăţături? Dacă pe pământ timpul nostru fizic se scurge în zile, nopţi, săptămâni, luni şi ani, dincolo de mormânt nu este decât veşnicie, luminoasă sau întunecată. Cuvântul „astăzi” rostit de Hristos pe cruce desemnează veşnicia dincolo de mormânt. Misterul morţii reprezintă, de fapt, poarta prin care sufletul se desprinde de trup şi intră în veşnicie. „Îngerii – buni şi răi – se vor înfăţişa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfârşită tulburare, dar va găsi o mângâiere la vederea şi protecţia îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului şi conştiinţa curată sunt în acel moment de un mare ajutor şi reprezintă o mare bucurie pentru dânsul. Ascultarea, umilinţa, faptele bune şi răbdarea sunt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul într-o mare bucurie şi însoţit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de pasiuni şi păcate este condus de demoni în iad unde va suferi veş-nic“ (Sfântul Teodor Studitul)

Ultima rugăciune din timpul vieţii

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul îndurării,

Îngenunchez înaintea Ta, cu inimă înfrântă și zdrobită,

Ţie îţi încredinţez ceasul cel din urmă al vieţii mele și ceea ce urmează după aceea.

Când picioarele mele slăbite vor face să înţeleg că această corabie a vieţii mele se apropie de ţinta călătoriei,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când ochii mei slăbiţi și tulburaţi de apropierea morţii, vor privi stăruitor către Tine,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când mâinile mele tremurânde și amorţite, nu vor mai putea ţine bine crucea Ta,

Și fără voia mea o voi lăsa să cadă peste patul durerii mele,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când urechile mele nu vor mai auzi vorbele oamenilor,

Ca să asculte glasul Tău care va rosti judecata de care va depinde soarta mea,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când gândurile mele vor fi întunecate de frica morţii,

Când sufletul meu se va lupta cu duhul întunericului care vrea să-mi acopere ochii inimii,

Pentru a pierde îndurarea Ta și astfel să mă arunce în chinurile deznădejdii,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când inima mea obosită abia va mai bate, luptându-se cu vrăjmașii mântuirii mele, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când voi vărsa lacrimile cele din urmă, semn al nimicniciei mele,

Primește-le ca o jertfă de pocăinţă,

Și în clipele acelea, Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când cei din jurul meu, simţind sfârșitul vieţii mele Te vor chema în ajutor pentru mine,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când sufletul meu își va lua rămas bun de la lumea aceasta

Și va lăsa trupul meu fără de viaţă,

Primește întoarcerea fiinţei mele la Tine ca o jertfă ce ţi se cuvine,

Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!

Când, în sfârșit, sufletul meu se va înfăţișa înaintea Ta,

și va vedea pentru prima dată strălucirea negrăită a Dumnezeirii tale,

Nu-l îndepărta de la Faţa Ta;

Binevoiește a mă primi în locașurile Tale cele cerești,

Ca în veci să-ţi cânt și să Te slăvesc!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine! Amin