Spitalul cu cel mai mare necesar de sânge din România are propriul Centru de Transfuzii. Acesta a fost deschis, joi, la Institutul Clinic Fundeni, din Capitală. Orice persoană care nu are probleme de sănătate va putea dona sânge la noul centru și va avea posibilitatea să salveze o viață.
Vești bune pentru românii a căror supraviețuire depinde de administrarea unei anumite cantități de sânge! Sub coordonarea dr. Carmen Orban, Institutul Clinic Fundeni din București, una dintre cele mai performante unități sanitare din țară, și-a redeschis Centrul de Transfuzii. După șapte ani în care a fost închis, Centrul a fost inaugurat pe 2 octombrie, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilelor Institutului, aflat la cel de-al 55-lea an de activitate. Concret, Institutul Clinic Fundeni are, de acum, dotări care cresc șansele de supraviețuire a bolnavilor. În București, astfel de centre vor mai fi înființate la Spitalul Universitar de Urgență și la Spitalul Clinic Colentina.
Unitatea sanitară vine în sprijinul a mii de pacienți care se zbat între viață și moarte, pe patul de spital. Să nu uităm că, în urmă cu doar câteva săptămâni, spitalele s-au confruntat cu o criză de sânge și produse de sânge. “Redeschiderea punctului de transfuzii este un lucru foarte bun. Noi îl anunțam acum o lună, ca proiect. Mă bucur că a durat mai puțin de o lună punerea lui în aplicare. Mă bucur că, după șapte ani de zile, îl putem redeschide, mai ales că nevoia de sânge și a produselor de sânge la Fundeni este, într-adevăr, foarte mare”, a spus Nicolae Bănicioiu, invitat de onoare la redeschiderea compartimentului. Totodată, au fost inaugurate și laboratoarele care permit depistarea anomaliilor genetice și, implicit, diagnosticarea cancerului de sânge.
“Vor putea dona, zilnic, între 40 și 50 de persoane. Donatorii pot fi aparținători ai pacienților, angajații spitalului, persoane care locuiesc în comuna Fundeni, oricine. Fundeni este cel mai mare consumator de sânge. Toate costurile pentru realizarea și activitatea centrului sunt suportate de noi, personalul angajat este al nostru. Angajatele centrului lucrează continuu, nu au zi liberă”, a explicat dr. Carmen Orban, cu prilejul redeschiderii centrului. Institutul Clinic Fundeni a devenit o “fabrică de transplanturi”, salvând sute de vieți, anual, prin astfel de operații delicate, dar complexe. Aici, cu fiecare an ce trece, se realizează din ce în ce mai multe intervenții de transplant renal, hepatic și medular.
Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să fii donator?
Dacă vrei să donezi sânge, trebuie să-ți permită starea de sănătate. Potrivit medicilor, ca potențial donator nu trebuie să fi fost suferind de hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie și alte afecțiuni neurologice, cardiovasculare, psihice, ulcer, diabet zaharat, psoriazis, vitiligo, miopie forte peste (-) 6 dioptrii, sau cancer. De asemenea, este obligatoriu să îndeplinești următoarele condiții:
să ai între 18 și 60 de ani,
să ai o greutate corporală de peste 50 Kg,
să ai pulsul regulat, cu circa 60 -100 de bătăi/minut,
să ai tensiunea arterială sistolică între 100 și 180 mm Hg,
să nu fi suferit, în ultimele șase luni, nicio intervenție chirurgicală,
să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice, cu cel puțin 48 de ore înaintea donării,
să nu urmezi un tratament pentru hipertensiune, boli de inimă, boli renale, psihice, hepatice sau endocrine.