Inspectoratul de Poliție Ilfov susține Campania de prevenire a furturilor din locuință ”Neglijența – invitație deschisă la furt!”, demarată la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române, astfel că ofițerii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității Ilfov au început activitățile de informare a cetățenilor privind principalele metode de prevenire a acestor fapte. Săptămâna trecută, polițiștii au fost prezenți în mijlocul cetățenilor din localitatea Voluntari și le-au oferit informații acestora cu privire la riscurile la care se expun când nu își protejează corespunzător locuința.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, atât în mediile urbane, cât și în cele rurale, de pe raza județului.

Principalele recomandări ale de polițiștilor:

l Nu permite accesul persoanelor necunoscute în locuință!;

l Când lipsești de acasă, nu lăsa ferestrele deschise!;

l Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care să corespundă din punct de vedere al standardelor de calitate!;

l Alegeți acele încuietori care sunt prevăzute cu chei ce nu pot fi multiplicate ușor!;

l Montați o cameră de supraveghere care să înregistreze orice activitate desfășurată în apropierea ușii!;

l Când părăsiți locuința, pe timpul nopții, lăsați o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcțiune!;

l În cazul absențelor îndelungate de la domiciliu, rugați o persoană de încredere să procedeze astfel încât să nu se simtă lipsa proprietarului!;

l Mesajul de pe robotul telefonic să inducă ideea că este cineva acasă, dar nu poate răspunde pentru moment!;

l Achiziționați întrerupătoare care, la diverse intervale de timp, aprind și sting automat lumina!;

 

l Nu divulgați persoanelor necunoscute date referitoare la programul zilnic al membrilor familiei!