Legea privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost promulgată de Preşedintele României, prin Decretul 782/28 octombrie 2015.

Legea preia, la nivel de metodologie, mecanismul programului „Fiecare Copil în Grădiniţă“ (FCG), pilotat în ultimii 5 ani de Asociaţia OvidiuRo în 43 de comunităţi din România.

Astfel, conform unei evaluări iniţiale a Ministerului Muncii – 111.000 de copii din familii defavorizare vor putea beneficia de tichete sociale condiţionate de prezenţa la grădiniţă.

Ministerul Muncii estimează costul anual al tichetelor sociale, suportat de la bugetul de stat prin cotele defalcate de TVA, la 39 de milioane de lei.

Prin intermediul acestei legi, familiile defavorizate primesc tichete sociale (în valoare de 50 de lei pe lună, pentru fiecare copil de vârstă preşcolară), condiţionate de prezenţa zilnică la grădiniţă a celor mici. Stimulentul educaţional încurajează comportamentele pro-educaţie şi motivează familiile defavorizate să îşi înscrie şi să îşi aducă, zilnic, copiii, la grădiniţă. Prin facilitarea accesului la educaţie timpurie, cei mai săraci copii au acum şanse mai mari să se înscrie la şcoală la momentul potrivit, să aibă rezultate bune şi să nu abandoneze timpuriu şcoala.

 

Ușa grădiniței, deschisă pentru toții copiii din România

Proiectul de lege a fost votat în octombrie 2015 de plenul Camerei Deputaţilor, cu 289 de voturi pentru, un vot împotrivă şi 5 abţineri. Senatul a votat legea în iunie 2015, cu o majoritate la fel de clară: 117 voturi pentru, 2 abţineri şi nici unul împotrivă).

„Viziunea care a stat la baza acestui program a fost ca fiecare copil sărac din România să beneficieze de educaţie preşcolară de calitate. Mă bucur că suntem mai aproape ca oricând de momentul în care uşa grădiniţei va fi deschisă pentru toţi copiii din România. Urmează etapa clarificării normelor de implementare, care vor avea la bază metodologia „Fiecare Copil în Grădiniţă“ – optimizată prin experienţa noastră din ultimii 5 ani – care credem că îşi va dovedi eficienţa în fiecare comunitate din România“, a declarat, potrivit Mediafax, Maria Gheorghiu, cofondator al Asociaţiei OvidiuRo.

„Prin intermediul aces­tei legi, sprijinim copiii din familiile defavorizate, în primii lor paşi către educaţie. Acordarea condiţionată a tichetelor, în funcţie de prezenţa copiilor la grădiniţă, diferenţiază acest beneficiu social de multe altele. Acest aspect, printre altele, a asigurat punctul de vedere favorabil al Guvernului şi sprijinul colegilor mei, doamna ministru Plumb şi domnul ministru Cîmpeanu”, a declarat, la rândul său, ministrul Daniel Constantin, iniţiatorul legii.

 

”Potrivit studiilor de specialitate, investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în educaţie, pentru că favorizează oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme favorizează ulterior dezvoltarea competenţelor, crescând şansele de reuşită şcolară, de acces pe piaţa muncii şi de integrare socială. Acest demers legislativ este încă un pas pe care îl facem alături de partenerii noştri, pentru a sprijini viitorul copiilor României”, a concluzionat Sorin Mihai Cîmpeanu, ministrul Educaţiei.