Ești microbist? Respectă recomandările jandarmilor
Fotbalul, sportul rege în România adună pe stadioane mii de spectatori pasionați. Din nefericire, de multe ori, meciurile sunt urmate de conflicte între suporterii înfocați ai echipelor din teren, soldate cu persoane rănite grav sau cu stadioane vandalizate.
Chiar dacă sunt pregătiți să intervină cu promptitudine ori de câte ori este nevoie, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmerie Ilfov, recomandă suporterilor să evite violența după jocurile sportive. În vederea menținerii ordinii pe stadioane astfel încât, meciurile să fie cu adevărat o încântare pentru toți spectatorii, potrivit IJJ, suporterilor le este interzis:
- să pătrundă în incinta bazei sportive sau, după caz, a arenei sportive, fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator,
- să escaladeze gardurile care delimitează spațiul de joc,
- să refuze prezentarea documentelor de acces sau a actelor de identitate, la solicitarea forțelor de ordine,
- să vină pe stadioane în stare de ebrietate sau să consume alcool în arena sportivă,
- să aducă băuturi alcoolice în arena sportivă,
- să introducă în arena sportivă inscripții, bannere sau pancarte ce conțin texte sau imagini cu conținut obscen,
- să scandeze injurii,
- să arunce asupra celorlalți spectatori, asupra oficialilor, asupra jucătorilor sau forțelor de ordine cu obiecte de orice fel sau cu substanțe corozive ori care murdăresc,
- să provoace conflicte sau să participe la scandaluri în incinta bazei sportive sau în arenă,
- să amenințe cu acte de violență forțele de ordine,
- să refuze părăsirea imediată a arenei dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de protecție și pază sau de forțele de ordine.