Soluții pentru utilizarea banilor confiscați de la șpăgari
Deputatul PNL Cristina Pocora propune ca toate sumele, bunurile şi proprietăţile confiscate de la cei care au furat din banul public, să se constituie într-un Fond special pentru Copii, pe care administraţia locală să-l folosească pentru sedii de creşe, grădiniţe, adăposturi sau clinici medicale.
„Fiecare discuţie legată de investiţia în viitor, în copii, în şcoală şi sănătate, se loveşte întotdeauna de lipsa de finanţare. Din acest motiv, în calitate de parlamentar şi de membru al Comisiei pentru muncă, dar mai ales în calitate de mamă, propun ca toate sumele, bunurile şi proprietăţile confiscate de la cei care au furat din banul public, să se constituie într-un Fond special pentru Copii, un fond special din care banii să poată fi folosiţi exclusiv pentru a oferi copiilor noştri un sprijin, o siguranţă, un viitor mai bun”, a precizat Cristina Pocora, într‑un comunicat de presă. Potrivit deputatului PNL, „corupţii României pe care îi vedem astăzi anchetaţi şi condamnaţi au cărat banii publici cu sacoşele, furând, prin acţiunile lor penale, nu doar bugetul de stat, ci și trecutul şi prezentul unor generaţii”.
Banii nu trebuie vărsați în oala fără fund a bugetului!
Deputatul consideră că zecile și sutele de milioane de euro trebuie să fie restituite, dar nu pentru a fi vărsate în „oala mare şi fără fund a bugetului, (…) de unde riscăm ca toate aceste sume să fie încă odată plimbate cu sacoşa”, susține Pocora. Ea afirmă că ideea unei altfel de valorificări a averilor confiscate este susţinută inclusiv de către cele mai puternice asociaţii profesionale şi organizaţii non-guvernamentale, care consideră că o mare problemă o reprezintă exact soarta bunurilor confiscate, care ajung, de cele mai multe ori, să fie vândute pe nimic. Motivul acestei situații îl constituie lipsa unor reglementări clare în ceea ce priveşte activitatea de gestionare a bunurilor sechestrate, care se depreciază rapid, chiar pe perioada procedurilor judiciare, pierzându-şi aproape toată valoarea, până când ajung să fie scoase la licitaţie
„Colac de salvare” pentru copiii nevoiași
Pledoaria Cristinei Pocora continuă, deputatul argumentând că acești bani ar putea deveni un sprijin important pentru copiii defavorizați, din România. „Exact aceste bunuri, dobândite prin fapte de corupţie şi pe care statul român nu are bani să le întreţină, pot reprezenta colacul de salvare pentru cei mai nevoiaşi copii, pentru soarta unor măsuri de sprijinire a acestora. Tocmai aceste bunuri asupra cărora s-a pus sechestru şi nu pot fi vândute la valoarea estimată, în loc să devină o altă „afacere bună” pentru cineva, pot fi folosite de comunitatea locală în scopuri sociale. Vorbim despre clădiri, autoturisme sau utilaje, ce pot fi utilizate de către administrația locală, care, în cazul imobilelor, le poate transforma foarte bine în sedii pentru creşe, grădiniţe, after-school, adăposturi, clinici”, se mai precizează în comunicatul de presă.