Spitalul Clinic Elias din Capitală, a aniversat vineri, 8 noiembrie, 75 de ani de existență. Alături de elita medicală, la evenimentul dedicat aniversării instituției au fost prezenți și foștii președinți ai statului, Ion Iliescu și Emil Constantinescu. „Prima dată, am fost operat aici de deviație de sept, intervenție realizată de profesorul Hociotă. La cea de-a doua operație, necesară, a asistat profesorul Setlacec. Apoi, mai recent, o intervenție făcută de doctorul Dan Deleanu și de profesorul Șerban Brădișteanu, pentru artere coronariene. De asemenea, am mai avut o internare pentru niște polipi, intervenție mai puțin complicată. Așadar, sunt foarte implicat în acest spital”, explică omul politic, Ion Iliescu.