Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat că îşi dă demisia din partid şi că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică.

 

„În politică este important să rămâi fidel propriilor principii. Pe această idee s-a bazat apariţia UNPR pe scena politică. Timp de aproape 6 ani, am condus UNPR respectând aceste principii. La Putere sau în Opoziţie, am făcut ceea ce a fost bine pentru România şi nu ceea ce a fost util pentru mine sau pentru partid. UNPR a sprijinit România în ultimii 6 ani şi a asigurat stabilitate politică, într-o perioadă economică grea la nivel mondial. UNPR a susţinut guverne fără să negocieze avantaje şi privilegii. Singurele condiţii pe care le-am pus partenerilor noştri au fost legate de protejarea drepturilor cetăţenilor români şi în special ale militarilor şi de tratarea cu responsabilitate a tuturor aspectelor ce ţin de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Pentru a respinge toate scenariile ireale care se fac în legătură cu activitatea mea politică, vă anunţ că am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR şi să devin senator independent. Am decis, de asemenea ca, la finalul acestui mandat al Parlamentului, să mă retrag din politică“, a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook.

 

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată în luna mai în dosarul în care fostul ministru al Afacerilor Interne este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu achiziţionarea unei maşini din bugetul DIPI. „În ziua de 13 iulie 2015, inculpatul Oprea Gabriel, în calitate de ministru de Interne şi ordonator de credite, cu ajutorul chestorului principal Nicolae Gheorghe şi a comisarului şef Pavel Gabriel-Nicolae, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor“, au arătat procurorii. Totodată, DNA a anunţat, în februarie, că Gabriel Oprea este urmărit penal pentru abuz în serviciu, el folosind ilegal echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru deplasări.