Anul 2008 aducea în prim-planul opiniei publice începuturile dijmuirii banului public de către tandemul Ion Stoica- Radu Titus Marinescu şi acoliţii lor.
Considerând imperios necesară reabilitarea Şcolii Generale Nr.2 şi fiind în special orientaţi către lucrări de faţadă care să nu implice eforturi mari, dar să coste scump, pe sistemul unde dai doi bani, unul se întoarce, echipa de „succes” care a decis soarta banului public buftean, a ales să reabilteze gardul şcolii.
Anunţul, cu cererea de ofertă, a fost publicat la 16.12.2008, cu data limită de depunere a ofertelor, 29.12.2008, când avea loc şi deschiderea lor, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Conform SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice), s-a primit o singură ofertă, de la firma SC SERVO CONSTRUCTORUL SRL din Bucureşti, care a şi fost declarată câştigătoare. Deci n-a fost licitaţie. Se deschidea o nouă eră, cea a licitaţiilor trucate, unde se prezintă “cine trebuie” şi câştiga evident, tot “cine trebuie. Despre asta am scris şi în numărul trecut, când am explicat fenomenul clădirii noului ADP. Sistemul este acelaşi, însă acum ne îndreptăm către rădăcinile sale, aflăm cum s-a perfecţionat şi intuim cine a beneficiat de el, în afara lui Ion Stoica şi Radu Titus Marinescu.
Primăria Buftea a alocat 320.000 RON (aproximativ 80.000 Euro) din fondul de rulment, pentru “reabilitare gard Şcoala Nr. 2 Buftea”. Conform afirmaţiilor primarului Ion Stoica, acea sumă reprezenta o suită întreagă de lucrări, numai că în SEAP “n-au încăput toate”. Astfel, s-a înlocuit parchetul bibliotecii, s-a refăcut gardul, având o lungime de 150 de metri, s-a turnat beton şi nu în ultim rând s-a împânzit curtea şcolii cu pavele. Veşnicele şi vremelnicele pavele, noul simbol al oraşului Buftea. Toate acestea, numai în imaginaţia lui Stoica.
În realitate, în raportul de specialitate nu s-a trecut la motivul folosirii fondurilor decât “reabilitare gard”, iar primarul a turnat către prostime numai gogoşi verbale despre zeci de lucrări, în timp ce complice, viceprimarul a confirmat în tăcere. Adevărul este că şi astăzi, Şcoala Generală Nr. 2 din Buftea se poate mândri cu un gard de 80.000 Euro! Este inutil să adăugăm că această sumă era sficientă pentru construcţia unei case P+1+M, de 400 metri pătraţi, care putea fi fără nicio problemă o nouă grădiniţă în Buftea, dar buftenii “aveau nevoie” de un gard!
Profesorul Trăznit
din Buftea