Localități defavorizate, din Ilfov
O așezare oropsită. Astfel aș caracteriza comuna străjuită de cele două „belele” ecologice: stația de epurare și groapa de gunoi. Acesta este și motivul pentru care dezvoltarea și activitatea economică din zonă este foarte slabă. În ciuda faptului că localitatea este la o azvârlitură de băț de Capitală, investitorii nu își doresc vecinătatea gropii de gunoi și a stației de epurare și preferă să-și dezvolte afacerile prin alte părți. Astfel, bugetul primăriei este văduvit de venituri substanțiale.
Și, pentru ca tacâmul să fie complet, Glina se confruntă și cu probleme sociale. Comunitatea de romi de aici, care reprezintă aproape o treime din numărul locuitorilor, se zbate în sărăcie. Toți își spun speranța în ajutorul venit de la primărie, care, din păcate, nu poate face mare lucru, dintr-un motiv cât se poate de simplu. Banii din buget nu ajung pentru a rezolva astfel de probleme.
Lipsa banilor este creată de un cerc vicios. Foarte puțini romi din comună, au posibilitatea de a-și achita obligațiile financiare față de comunitate. Prin urmare, încasările de pe urma taxelor și impozitelor sunt mult diminuate, iar fără bani primăria nu are mijloacele financiare necesare pentru a putea face față situației. Activitatea acesteia se desfășoară la cota de avarie, iar dezvoltarea comunei se desfășoară „în pas de melc”.
Șoseaua Libertății, sau „Drumul Gropilor”?
Singurele beneficii ale comunei de pe urma faptului că stația de epurare a Capitalei se află pe teritoriul localității l-au constituit rețelele de apă și canal. În 2004, drept compensație pentru cele 42 de hectare pe care se află amplasată stația, acordate spre folosință gratuită, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a hotărât ca așezarea să beneficieze de introducerea rețelelor de apă și canalizare, tot în mod gratuit. Zis și făcut. Au început lucrările, ba chiar au fost finalizate, dar… în urma acestora au rămas multe „neajunsuri” (ca să o spunem mai cu blândețe), care acum dau bătăi de cap gospodarilor comunei. Unul dintre cele mai evidente „neajunsuri” este halul în care arată Șoseaua Libertății, parte din DJ 301 A. Pentru că după introducerea conductelor șanțurile nu au fost tasate corespunzător și s-au surpat, șoseaua arată acum ca după bombardament. „Avem procese din partea cetățenilor care reclamă că și-au distrus mașinile”, ne spune Marin Vasile, primarul interimar al comunei. Reabilitarea acestei șosele este cuprinsă în bugetul de lucrări al CJ Ilfov, dar se mai așteaptă, pentru ca tasarea să se producă în mod natural, pentru a nu mai avea astfel de surprize, ulterior. Până atunci, conducătorii auto își exersează măiestria făcând slalom printre craterele de pe șosea.
Rețelele, executate în „dorul lelii”
Despre rețele, ce să mai vorbim. Nea Mitu, cum este cunoscut primarul interimar al comunei, ne povestește „epopeea” acestei lucrări. „Conducta principală de canalizare se înfundă mai mereu, pentru că este subdimensionată. Se produc astfel, deseori, inundații, mai ales în Bobești. S-a „sărit” și peste o porțiune de 2-300 de metri de conductă, pe motiv că acolo trebuia să se sape mai adânc, la 4-5 metri în pământ. Extinderea rețelei se lovește și ea de proasta execuție a capetelor de rețea. Avem promisiuni, totuși, că, în primăvară S.C. „Apă Canal Ilfov” (S.C. ACI – n.r.) se va ocupa de lucrările de extindere, pentru că sunt zeci de cetățeni care ne solicită acest lucru. Dar și colaborarea cu ACI lasă de dorit. Am teancuri de adrese către ei, în urma reclamațiilor primite de la cetățeni, dar rezolvarea problemelor acestora se lasă, uneori, așteptată”, se plânge primarul. La rândul lor, spune el, cei de la ACI se plâng de numărul mare de branșări ilegale, și solicită conducerii primăriei să rezolve situația!? Numai că, primăria nu are nici în clin nici în mânecă cu această situație.
Problemele comunității, mereu în atenția Consiliului local și a primarului interimar
Totuși, am putea spune că „dracul nu este atât de negru”. Ne-am convins de acest lucru, participând la o ședință a Consiliului Local din Glina. Am constatat că edilii comunei nu capitulează în fața greutăților, și fac tot ce este posibil să gospodărească cât mai bine resursele financiare ale bugetului local, pentru ca așezarea să capete înfățișarea pe care o merită. De la primarul interimar am aflat, cu această ocazie, că, în urma negocierilor purtate cu transportatorul local, s-a convenit introducerea abonamentelor de călătorie pe mijloacele de transport, ceea ce va aduce o scădere a cheltuielilor pentru cei care fac naveta zilnic către București. În aceeași ședință, consilierii au mai hotărât și alocarea de fonduri pentru pictura bisericii din Cățelu, repararea calculatoarelor școlii din Glina, pentru autorizarea ISCIR a centralelor termice și pentru trapeza bisericii din Manolache. A fost discutată, cu acest prilej, și necesitatea înființării unui cimitir în satul Manolache.
Părinții vor fi informați prin SMS despre situația școlară a elevilor
În cadrul acestei ședințe, s-au mai aprobat și fondurile necesare pentru bursele de merit și cele sociale, destinate elevilor din școlile comunei. De asemenea, s-a luat în discuție atribuirea de fonduri pentru școlile din localitate pentru introducerea unui sistem de comunicare profesori-părinți, referitor la situația elevilor, prin SMS-uri transmise prin telefonia mobilă. Astfel, părinții vor putea avea informațiile necesare privitoare la comportamentul copiilor lor, fără a mai trebui să se deplaseze la unitatea școlară. Prin implementarea acestui sistem, în alte școli din țară s-a constatat o scădere a numărului absențelor, a abandonului școlar și a violenței școlare. Și acest proiect a beneficiat de aprobarea unanimă a consilierilor prezenți. Un alt subiect abordat este cel al extinderii vestiarelor de la terenul de fotbal, pentru aceasta urmând să se realizeze un proiect. Am aflat că în Glina există două echipe de copii și juniori, alcătuite din circa 50 de sportivi, toți din localitate, primăria fiind implicată în susținerea acestora, în vederea obținerii de performanțe. Au fost alocate, de asemenea, fonduri pentru achitarea lucrărilor la parcul amenajat în satul Cățelu. A fost aprobată, cu această ocazie, și autorizația de funcționare pentru noua farmacie din localitate, care va intra în funcțiune în scurt timp. Pentru noi, participarea la această ședință a fost o experiență interesantă, mai ales că era pentru prima oară când asistam la o astfel de întrunire. Am remarcat buna colaborare între membrii consiliului și faptul că sunt dedicați în rezolvarea problemelor comunității. Desigur, greutățile sunt multe, cea mai mare fiind lipsa banilor. Dar, cu destoinicie, aceste greutăți pot fi, cu siguranță, învinse. Totul este să îți dorești asta.