În ședința de Guvern din data de 28 ianuarie, a fost aprobată suma de 411 milioane de lei pentru plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, a anunțat Ministerul Agriculturii, într-un comunicat.

Hotărârea adoptată de Executiv completează HG 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Astfel, actul normativ aprobat completează prevederile art.10 cu un alineat nou, alin.(7), care cuprinde suma de 411.000.000 lei, alocată pentru plata ajutorului de stat în anul 2020. Prin Hotărârea Guvernului nr.1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020.

Suma prevăzută asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru fiecare an de implementare.

Mai mult de 92% dintre fermieri au primit subvențiile

APIA mai informează că, deși termenul limită este 30 iunie 2020, a autorizat la plată peste 92% din numărul de fermieri eligibili ai Campaniei anului de cerere 2019, cu o sumă totală de 2.115.068.354,57 euro, astfel:

● 1.649.936.966,63 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

● 338.724.848,01 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

● 67.353.348,701 euro din BN1 (cofinanţare de la Bugetul Naţional)

● 59.053.191,23 euro de la Bugetul Național.

APIA continuă campania de informare a fermierilor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură continuă campania sesiunilor de informare în rândul fermierilor, dedicate exclusiv măsurilor delegate de AFIR către APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Scopul Campaniei de informare este de a eficientiza implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate de APIA și de a crește gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.

Măsurile vizate sunt: Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura – 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1  – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu.

 

 

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfo, nr.487