Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat, în şedinţa de marţi a guvernului, şi va fi transmis parlamentului spre adoptare.

“Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera, în etape, cu titlu gratuit, către acţionarul minoritar controlat de statul român, o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%. Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4 %, în cazul celorlalte proiecte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură. De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să  asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană”, se arată în comunicatul guvernului.

Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an. 

În ceea ce priveşte beneficiile statului român, cele două părţi estimează că proiectul Roşia Montană va genera, pentru bugetul de stat şi bugete locale, venituri de aproximativ 2,3 miliarde dolari şi un efect direct în economia României de aproximativ 2,9 miliarde dolari, la un preţ de referinţă al aurului de 1.200 dolari/uncie (lingouri tezaurizabile), totalul beneficiilor economice directe ale proiectului pentru România fiind estimate la peste 5,2 miliarde dolari.

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Compania Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului, prin compania Minvest.