După ce vreme de vreo trei luni Guvernul a făcut orice altceva numai să guverneze nu, iată că, în ceasul al doisprezecelea Executivul și-a adus aminte că sunt câte-va legi a căror adoptare este stringentă. Astfel, acesta s-a hotărât ca, în noua sesiune legislativă, să pună pe tapet Legea Sănătății, cea privind sistemul de plată a pen-siilor private, Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală, modificarea actelor normative privind evidența persoanelor și amânarea tranzacționării unor pachete de acțiuni.
Proiectele de legi au fost incluse, în vederea aprobării, în Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2012. Executivul va propune ca dată de finalizare a dezbaterilor legislative cu privire la proiectul Legii Sănătății luna octombrie. Până în decembrie ar urma să fie adoptat şi un proiect de lege privind exercitarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară şi/sau alternativă, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Practicienilor de Medicină Complementară şi/sau Alternativă din România.
Tot pentru decembrie, Guvernul propune să fie încheiată procedura legislativă pentru legea de punere în aplicare a Codului de Procedură Penală, dar şi a legilor pri-vind executarea pedepselor şi a măsurilor privative şi neprivative de libertate sau a legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private ar trebui finalizat până în noiembrie, urmând ca până în decembrie să fie modificată legea sis-temului unitar de pensii publice şi să fie adoptat proiectul de lege privind salarizarea în anul 2013 a personalului plătit din fonduri publice. Până la finalul anului ar trebui adoptată şi o lege privind economia socială, dar şi legea bugetului de stat pe anul 2013 şi cea privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul viitor.