A crescut ajutorul social

Faci parte din categoria românilor cu venituri extrem de mici? Ai dreptul la un ajutor social acordat de stat în vederea îmbunătățirii situației financiare. Iar vestea bună este că, odată cu majorarea venitului minim garantat, a crescut și indemnizația socială. Câți bani vei primi anul acesta? 

De la 1 ianuarie, ajutorul social a crescut cu 4,4%, după ce indicatorul social de referință (ISR) a fost majorat de la 0,271 la 0,283. Concret, dacă ești o persoană singură, adică nu ai pe cineva în întreținere și nici nu locuiești cu membrii familiei, în loc de 135,5 lei cât primeai începând cu data de 1 iulie 2013, anul acesta ți se va acorda un ajutor în valoare de 141,5 lei. Măsura guvernului, care stabilește majorarea indemnizației, a fost adoptată încă din noiembrie anul trecut, dar se aplică din ianuarie 2014. Aceasta vine în sprijinul persoanelor nevoiașe în condițiile liberalizării graduale a prețului la energie electrică și la gazele naturale.

 Câți bani vei avea după noua reglementare? 

 

  •  dacă ești o persoană singură – 141,5 lei, față de 135,5 lei în 2013; 
  •  dacă ai o familie formată din două persoane – 255 de lei, față de 244 de lei în 2013;
  •  dacă ai o familie formată din trei persoane – 357 de lei, față 342 de lei în 2013; 
  •  dacă ai o familie formată din patru persoane – 443,5 lei, față de 423 de lei în 2013; 
  •  dacă ai o familie formată din cinci persoane – 527 de lei, față de 504,5 lei. 

 

Statul ajută mai mulți săraci în 2014…  

Nu doar nivelul ajutorului social a crescut, ci și cel al numărului de beneficiari. Dacă anul trecut primeau ajutor de la stat 280.000 de familii, din ianuarie anul curent, vor fi peste 300.000 de familii beneficiare. De asemenea, tot mai mulți români săraci vor intra în posesia alocației pentru susținerea familiei (ajutorul acordat de stat pentru familiile cu venituri reduse care au în grijă copii). Numărul acestora va crește de la 307.000 de familii la 444.000 de familii. “Sunt cifre rotunde, nu chiar tot ce e după virgulă. Practic, sunt peste 700.000 de familii, deci peste două milioane de cetățeni care benficiază de această măsură de protecție socială. E o măsură absolut necesară”, susține Liviu Voinea, ministrul delegat pentru buget.

 Și totuși, ajutorul social pune condiții 

 

  •  să depui o cerere de solicitare a indemnizației la Serviciul Ajutor Social din cadrul D.G.A.S.P.C. Ilfov;
  •  să dai declarație pe propria răspundere la care să anexezi acte doveditoare privind componența familiei; 
  •  să dovedești lunar, cu adeverință eliberată de Agenția Teritorială pentru Ocuparea Forței de Muncă următoarele: ești înregistrat ca  fiind în căutarea unui loc de muncă, nu ai refuzat niciun job, nu ai refuzat participarea la servicii pentru stimularea forței de muncă sau la un program de pregătire profesională; 
  •  demonstrezi cu acte veniturile realizate; 
  •  prestezi lunar, la solicitarea primarului, servicii de interes local; 
  •  ți-ai achitat toate datoriile la stat pentru bunurile pe care le deții în proprietate, aferente anului anterior;
  •  te supui achetelor sociale.  

 

Regulile care te exclud de la alocație 

Dacă primești sau nu indemnizația, vei afla ulterior depunerii dosarului, direct de la primar, prin dispoziție scrisă. E bine să știi că, în cazul în care deții tablouri sau diverse obiecte de artă, bijuterii, blănuri valoroase, în stare bună, care ar putea fi comercializate, moară de cereale, tractor, utilaje de prelucrat lemnul acționate mecanic, hidraulic sau electric, nu primești ajutorul de la stat. Ai interzis la această alocație și în cazul în care, ai un autoturism cu o vechime mai mică de zece  ani, un depozit bancar mai mare de 3.000 de lei, terenuri, mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi sau 15 familii de albine ș.a.m.d.