@ Cataracta și glaucomul pot fi vindecate mult mai ușor, dacă sunt diagnosticate la timp
O nouă caravană ”Ilfov, prin ochii tăi” și-a încheiat misiunea cu bine, la Otopeni, în proiectul unic la nivel național, inițiat de Consiliul Județean Ilfov și derulat în parteneriat cu Lensa, primăriile ilfovene care au aderat la campanie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea. La Otopeni, aproape toți pacienții au fost persoane cu vârsta peste 70 de ani, care suferă de cataractă sau glaucom. Medicii au semnalat importanța controalelor oftalmologice efectuate din timp, când apar primele simptome și o persoană observă că nu mai vede bine, pentru ca boala să poată fi vindecată complet, având în vedere că glaucomul și cataracta nu sunt boli ”de bătrânețe” și nu trebuie lăsate netratate.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 712, ediția print
Timp de o săptămână, în perioada 15-19 iulie 2024, la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, 211 cetățeni au beneficiat de consultații gratuite, ceea ce a dus la prescrierea fără costuri din partea beneficiarilor a 385 de perechi de ochelari cu dioptrii. Din totalul persoanelor consultate, 176 au avut nevoie de două perechi de ochelari (aproape și distanță), iar 2 persoane au primit recomandarea de a merge la medicul oftalmolog, pentru investigații mai amănunțite.
Dr. Alhabian Ahmad, medic optometrist, a semnalat o problemă îngrijorătoare legată de pacienții consultați la Otopeni: aceștia ajung mult prea târziu la medic. Potrivit declarațiilor sale, media de vârstă a pacienților consultați la Otopeni a fost de peste 70 de ani. ”Am avut zilnic câte 42 de pacienți, mulți cu vârsta peste 70 de ani și chiar un pacient de 92 de ani. Majoritatea pacienților consultați suferă de cataractă sau glaucom,” a explicat specialistul.
Un aspect alarmant este că cei mai mulți pacienți știau că au afecțiuni ale ochilor, dar au recunoscut că nu merg în mod constant la specialist. ”Majoritatea pacienților pe care i-am consultat au ajuns mult prea târziu la medic, când boala este foarte avansată și dificil de tratat,” a subliniat dr. Ahmad. Problemele financiare sunt un factor major care îi împiedică pe pacienți să acceseze consultațiile și tratamentele necesare. Dr. Alhabian Ahmad a explicat că afecțiunile precum cataracta și glaucomul sunt normale pentru persoanele în vârstă, dar acestea nu trebuie acceptate ca fiind inevitabile. „Cu cât află mai repede cauza deteriorării vederii, cu atât este mai ușor de tratat. Aceste boli se pot vindeca. Cataracta se operează, iar glaucomul poate fi tratat, iar dacă tratamentul nu mai este eficient, se intervine chirurgical”, a menționat medicul.
Acesta a explicat că în ambele situații, intervenția promptă este esențială pentru a asigura o recuperare de succes. „Dacă pacientul vine prea târziu, intervenția devine mult mai complexă, durează mai mult și rezultatul nu este întotdeauna cel așteptat și dorit de pacient sau de familie,” a concluzionat dr. Alhabian Ahmad.
Campania continuă în Ilfov
Caravana ”Ilfov, prin ochii tăi” s-a încheiat în Otopeni, iar săptămâna aceasta revine în Ștefăneștii de Jos, în perioada 22-26 iulie, în intervalul 9.30-16.00, la Primăria Ștefăneștii de Jos, Șos. Ștefănești, nr. 131.
Reamintim că, prin programul ”Ilfov, prin ochii tăi”, Lensa efectuează consultații optometrice gratuite și oferă ochelari cu dioptrii sau recomandări către medicul oftalmolog, după caz, persoanelor eligibile, înscrise în campanie. Solicitanții sunt obligați să facă dovada apartenenței în categoria grupurilor vulnerabile prin documente care le certifică situația de fapt. Proiectul se adresează persoanelor vârstnice și persoanelor încadrate în categorii vulnerabile, cu vârsta de peste 18 ani, care trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate: să aibă domiciliul sau reședința pe raza județului Ilfov; să se încadreze într-o categorie, astfel: pensionari cu pensie de max. 2.500 de lei (dovada fiind cuponul de pensie); grupuri vulnerabile – persoane de 18 ani, care pot certifica situația de fapt, astfel: au dizabilități (certificat de handicap); beneficiază de ajutor social/șomaj/pensie de urmaș având venit cumulat de max. 2.500 de lei; persoane cu venit cumulat per membru de familie de max. 2.500 de lei; familii monoparentale cu venit de max. 2.500 lei/membru de familie; familii cu mai mult de doi copii, cu venit max. de 2.500 de lei/membru de familie; persoane lipsite de locuințe și adăpost.
Lensa poate efectua, cu o caravană, maximum 40 de consultații/zi și poate staționa într-o localitate, conform protocolului, în funcție de numărul de beneficiari care solicită programări. În cazul în care fluxul de programări este foarte mare, Lensa suplimentează numărul caravanelor, iar costurile echipelor suplimentare sunt suportate integral de către Consiliul Județean Ilfov.
Obligațiile celor două unități medicale ilfovene partenere sunt de a asigura gratuit și de a stabili consultații oftalmologice pacienților care au primit recomandarea Lensa, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie. Consiliul Județean Ilfov și-a propus astfel să crească nivelul de informare și conștientizare al populației cu privire la afecțiunile oculare și importanța efectuării la timp a examenelor optometrice pentru corecția și detectarea precoce a afecțiunilor de vedere.