Glina

La Bobeşti, romii nu s-au înghesuit la vot

La Glina, am ales, întâmplător, Școala gimnazială nr. 3, din Bobești, satul în care locuiește un număr mare de romi. Comunitatea lor reprezintă aproape o treime din numărul locuitorilor comunei. La secția de votare nr. 180 am găsit o mare deschidere din parte comisiei de a oferi toate informațiile cerute de către reporterii JdI, care au constatat prezența redusă la vot a celor arondați secției. Astfel, la ora 13.00, din 1.455 de alegători înscriși pe lista permanentă, se prezentaseră la vot doar 108. Înă era de așteptat ca numărul lor să crească după ora 16.00. La Școala nr. 1 din Glina, la secția 178, votaseră până la ora 13.00 – aproape 200 de persoane (din 1.533 înscriși pe lista permanentă), iar la secția 179 – pentru aceeași oră – fuseseră raportați Biroului Electoral Județean Ilfov – 196 de votanți. Aici ne-am întâlnit și cu primarul interimar al comunei, Marin Vasile, care venise să-și exercite dreptul la vot.


Gruiu

Am votat în această comună!

La Gruiu ne-am întâlnit la primărie cu viceprimarul comunei, Petre Teodor și apoi am trecut pe la două secţii de votare 186 și 185 unde mica noastră echipă a și votat pe listele suplimentare.

Președintele secţiei 186, Ion Dobre ne-a comunicat că între orele 13 și 16 s-au prezentat cei mai mulţi votanţi și, uitându-se pe listă ne anunţă cifra de 606 persoane din 1626 înscrise. La secţia 185, președintele Constantin Popescu avea 104 persoane pe lista suplimentară și 461 de votanţi pe lista permanentă din cei 1753 înscriși.


Jilava

SPCLEP Jilava, luată cu asalt

Un fenomen, cel puțin „ciudat” care s-a manifestat în ziua de 2 noiembrie, în Ilfov (dar bănuim că și pe alte „meleaguri” din România”), a fost asaltul asupra Serviciilor Publice Comunitare Localede Evidență a Persoanelor (SPCLEP). Bineînțeles, nici Jilava nu a fost ocolită de acest fenomen. Astfel, în dimineața zilei de 2 noiembrie, la SPCLEP din localitate era coadă. Vreo 10-15 persoane veniseră să-și depună actele pentru a obține o carte de identitate, cea veche nemaifiind valabilă. Sau, pretindeau unii, o pierduseră, sau o furaseră. Grosul acestor solicitanți îl constituiau un grup de femei de etnie romă, care, spuneau ele, se treziseră în ultima clipă că nu puteau să voteze. Ele erau „păstorite” de un cetățean care le îndemna să-și rezolve cât mai repede problema, pentru că nu vor mai avea timp să voteze. 

Doamna Dumitriu, șefa Serviciului, ne-a povestit calvarul din ultimele zile: „Consider că ce se întâmplă este o dovadă a lipsei de bun simț. A venit cineva care avea buletinul expirat din 20 ianuarie 2013! În ultimele zile am avut de rezolvat cam 80 de dosare pe zi. Iar astăzi, până la ora 7.00 trebuie să le și înmânăm. În mod normal, nu avem mai mult de 30-40 de solicitări”…


Moara Vlăsiei

Vot demn pentru viitor

La Moara Vlăsiei, la Școala gimnazială nr. 1, în holul școlii,  stăteau cuminţi pe scaune primarul Andrei Filip și viceprimarul Florin Cu­cu, așteptând, de fapt, scurgerea celor două ore până la închiderea urnelor. Primarul Andrei Filip se mândrea cu o prezenţă la vot de 50,3% și cu locuitori demni, cu serioase capacităţi de analiză a situaţiei economice și politice, care nu pot fi cumpăraţi cu „un litru de ulei”.


Mogoșoaia

Vot cu zâmbetul pe buze

La orele 11,30 Mogoșoaia era foarte animată în preajma Școlii gimnaziale nr. 1 unde erau organizate secţiile de votare 197, 198, 199, 200 și 201. Familii cu copii și câini ieșiţi la plimbare sub soarele deodată blând al miezului zilei, veneau, votau și plecau apoi spre Târgușorul Brâncovenesc. La una dintre secţii, președinta Ileana Telegaru ne comunică pentru orele 10 un număr de 110 persoane din cele 850 înscrise. Exact la orele 12 a reapărut și primarul Paul Precup pe care l-am însoţit în secţia de votare 157, așa cum l-am surprins în fotografie.


Periș

Seniorul votanţilor

La Periș, puţin trecut după orele 13, la secţia de votare 204 organizată la liceu, primarul Anghel Albu și președinta secţiei de votare Tatiana Niţescu analizau listele suplimentare unde erau înscrise 65 de persoane, în timp ce viceprimarul Zenobia Mureșan și familia domniei sale așteptau la vot. În total până la acea oră veniseră la vot 430 de persoane din cele 1896 înscrise și, norocul momentului a fost și surpriza zilei: a venit să voteze cel mai vârstnic votant pe care l-am întâlnit în acea zi. Gheorghe Pistol are 96 de ani, este veteran de război și opţiuni de vot foarte bine stabilite. A fost unul dintre cei care au votat cel mai repede.

Petrăchioaia

Seara, un sfetnic bun

Orele serii au adus un aflux crescut de alegători în mai toate secțiile de votare, din județ. Se pare că s-a încetățenit obiceiul conform căruia seara este, pentru unii, cel mai prielnic „moment electoral”. Nici Petrăchioaia nu a făcut excepție de la această cutumă. La ora 18.30, la Școala nr. 1 (Secția cu grupe de preșcolari), unde era amenajată secția 209, coadă și aglomerație – semn că lumea alesese să vină la vot după siesta de prânz. Până la ora 16.00, la această secție votaseră 525 de persoane (dintre care 128 pe lista ”specială”).


Snagov

Cea mai animată atmosferă

În faţa secţiei de votare 214 organizată la Ghermănești, Snagov în holul casei de cultură era foarte multă lume, grupată în grupuri, grupuleţe, bucurându-se de soarele blând al orelor 15 care ne ajunseseră din urmă în această localitate. 

Președinta secţiei de votare, Steluţa Grecu, neobișnuită cu prezenţa presei într-o secţie de votare l-a chemat pe secretarul primăriei pentru a-i confirma că avem dreptul să fim într-o secție de votare conform acreditărilor. Astfel, cu inima ușoară, Steluţa Grecu ne-a comunicat că din cele 1152 de persoane înscrise pe listă se prezentaseră 680 de persoane, dintre care 213 votaseră pe listele suplimentare.


Ștefăneștii de Jos

50% prezenţă la vot

La secţia de votare 219 organizată la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din comuna Ștefăneștii de Jos era trecut de orele 19,30 și președintele secţiei de votare 219, Marian Necunoscutu era foarte bucuros de numărul mare al celor care veniseră la vot, adică 748 de persoane din cele 1427 înscrise , alături de cele 273 de persoane înscrise pe listele suplimentare. Consilierul judeţean Robert Ionel Ștefan ne-a spus că nu au fost probleme pe tot parcursul zilei de votare care s-a desfașurat, de altfel, într-o atmosferă de bună dispoziţie pe care am resimţit-o și noi.

 

Vidra

În comuna alegătorilor cu conştiinţă civică

La ora 12.00, în Școala gimnazială nr. 2 din comuna Vidra – Crețești, la secția 228, procesul elec­toral decurgea fără incidente.  Președintele secției, Constantin Soare ne-a declarat că a primit 1.300 de buletine de vot pentru alegătorii arondați și 1.100 de autocolante. Până la ora prânzului, aici votaseră 138 de persoane.


1 Decembrie

„Sigur, va fi un rezultat, aşa cum şi-l doresc”

L-am întâlnit pe primarul Gheorghe Petre, undeva pe traseul spre comuna și oamenii locului, de care are grijă. Se grăbea. Pe scurt, am aflat că acum, prezența la vot e mai bună, decât la ultima rundă a ale­gerilor – cele europarlamentare. Și el votase, înainte de amiază. 

Trecuse de ora 16:00, cand am sosit la secția de votare nr.96, de la Școala gimnazială, nr 1. Florica Blănaru, ne-a furnizat datele momentului. Peste 40 % dintre cei înscriși își îndepliniseră obligația civică, fluent și constant. Însă, ne-a asigurat că: „la noi, lumea se adună la treabă, mai ales în a doua parte a zilei. Sigur, va fi un rezultat bun. Ca de obicei”, ne-a asigurat ea.  


„Republica” Voluntari

Până la Voluntari, nu întâmpinaserăm greutăți de comunicare în nicio secție de votare. Nicăieri nu ni se interzisese să facem fotografii în timpul procesului electoral. Peste tot, ne-am bucurat de o transparență totală. Dar, orașul păstorit de primarul Florentin Pandele este, ca întotdeauna, o excepție printre celelalte localități ilfovene. De aceea, eram, psihologic, pregătiți de ce a urmat, iar intuiția noastră nu a dat greș. Nici de data asta, „republica” Voluntari nu ne-a „dezamăgit”. Astfel, la secțiile 90, 91 și 92 președinții acestora au făcut front comun ne-au interzis fotografierea. Ba mai mult, președintele secției 92, Gabriela Predescu, după ce ne-a poftit, frumușel, afară pe ușă ne-a acuzat că-i fotografiem „moșia” de afară, de pe hol. Extrem de agitată, le-a cerut reprezentanților Poliției să ni se confiște aparatul de fotografiat, vizibil deranjată de prezența noastră acolo. Consecință? Echipa JdI a fost legitimată și a fost reținută, aproximativ o jumătate de oră, pentru „verificări”. Am avut, astfel, timp să aflăm de la observatorul fundației Milenium despre alte „năzdrăvănii” ale doamnei Predescu. Printre acestea se numără și refuzul de a furniza cópii, conform legii, după procesele verbare încheiate în momentul raportărilor către BEJ. Mai mult, observatorul a reclamat prezența suspectă a unui bărbat care însoțea spre secția de votare 91 diferite persoane și îi atrăgea atenția președintei acesteia că a adus pe cineva, pentru ”lista suplimentară”. Acesta a declarat că este consilier local în Voluntari. În acest caz a fost anunțată Poliția. Și, nu în ultimul rând, ni s-a semnalat faptul că, autobuzul Primăriei Voluntari a adus oameni la vot.

O altă informație furnizată, privitoare la minunile din „republica” Voluntari este aceea că, la secția 77 din Pipera, la ora 20.00, s-a prezentat la vot un grup format din 8 persoane cu domiciliul în Bacău, care au fost trecute, evident, pe lista ”suplimentară”. Cei 8 au sosit la secție cu două mașini de lux înmatriculate în județul Bacău. Unii observatori au mai reclamat faptul că la secţiile 84 și 86 există suspiciuni în privinţa unui vot multiplu. Poliţia a fost sesizată, fiind în curs o anchetă penală.


Articol realizat de Andrei Dumitru,Cristina Bunea, Eugen Dichiseanu și Carmen Istrate