Elevii români au obținut un nou record la o competiție internațională la care au participat 291 de concurenți din 77 de țări. Cu o medalie de aur și trei de argint, echipa României a înregistrat unul din cele mai bune rezultate la Olimpiada Internațională de Chimie, care s-a desfășurat în perioada 20-29 iulie, la Hanoi, în Vietnam. Laureată cu argint la ultimele două ediții și aflată la ultima participare, Maria Andreea Filip (clasa a XII-a/Liceul Internațional de Informatică din București) a reușit 

să-și adjudece, în acest an, medalia de aur. Ceilalți trei performeri, toți medaliați cu argint, sunt Dumitru Călugăru, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”, din Târgu Jiu, Vlad Mihai Mandric, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Sfântul Sava”, din București și Bogdan Ștefan Ivan, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, din Capitală. Dumitru Călugăru a obținut medalia de argint și în 2013, la Moscova.