Pelerinajul de la Iași începe anul acesta mult mai devreme. Pelerini din toată țara se pot ruga și închina începând de sâmbătă, 8 octombrie și până sâmbătă, 15 octombrie, la moaștele Sfintei Parascheva. Racla cu cinstitele odoare va fi scoasă din Catedrala Metropolitană la ora 06:00 dimineața. Aceasta va fi depusă într-un baldachin special amenajat pentru închinarea credincioșilor.

 

An de an, pe 14 ­octombrie, ­Biserica ­Ortodoxă ­Română îmbracă frumoase haine de ­sărbătoare. După tradiție, preoții și credincioșii de pretutindeni o cinstesc și o slăvesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, făcătoarea de minuni a lumii. În semn de mulțumire și de prețuire pentru toate binefacerile revărsate asupra lor, mii de creștini din întreaga țară, au mers și anul acesta în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sunt păstrate moaștele Sfintei Parascheva.  Milostenia și dumnezeiasca rugăciune sunt doar două dintre marile virtuți care i-au împodobit sufletul și viața Sfintei Preacuvioase Parascheva. Grija, iubirea de oameni și traiul în cuvântul Domnului au adus-o în ceata Părinților purtători de Dumnezeu. Pentru minunile săvârșite și pentru toate binefacerile revărsate de-alungul timpului de către Sfânta Cuvioasă Parascheva peste poporul român și peste toate așezările creștine din țară, Biserica Ortodoxă Română i-a oferit un loc aparte în calendarul creștin ortodox. Biserica a rânduit ca în fiecare an, la data de 14 octombrie, să fie cinstită și prăznuită în chip deosebit. Și în acest an, cu prilejul hramului, cei care au dorit să aducă slăvire și închinare la moaștele Maicii noastre Parascheva au mers în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde moaștele sunt păstrate de mai bine de trei veacuri. Anul acesta, rânduielile bisericești săvârșite în cinstea sa vor începe în ziua de 8 octombrie și vor ține o săptămână.

Vor fi așezate spre închinare și moaștele Sfântului Paisie de la Neamț, sfântul din inimile multor popoare  

Cu prilejul praznicului închinat Cuvioasei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, la Iași vor fi aduse și moaștele Sfântului Paisie de la Neamț, omagiat anul acesta în toată Patriarhia Română la împlinirea celor 300 de ani de la nașterea sa. Pentru viața duhovnicească pe care a dus-o și pentru grija față de aproapele, Sfântul Paisie de la Neamț (Velicikovski) a rămas în sufletele creștinilor ortodocși din multe state. „Cuviosul Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Din botez s-a numit Petru. Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni – Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți. Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al mănăstirilor unificate, Neamț – Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie regulamentul de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. O atenție deosebită a acordat-o traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește. Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1.000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări”, scrie Doxologia.ro.