Vrei să prepari conserve pe care să le vinzi?
Peste 500 de femei din localitățile ilfovene și din alte regiuni, care nu au un loc de muncă, se pot specializa gratuit în prepararea conservelor din legume-fructe. Dacă vrei să înveți cum să gătești gustos și sănătos cu ceea ce ai în propria grădină, înscrie-te în proiectul „Anotimpuri la borcan”!
Asociația React îți oferă posibilitatea să îți transformi talentul din bucătărie într-o sursă de venit constant sau chiar în propria afacere. Prin intermediul proiectului „Anotimpuri la borcan”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investește în Oameni, poți urma un curs de formare profesională și de dezvoltare a competențelor antreprenoriale. La finalul perioadei de pregătire teoretică și practică, vei primi diplomă acreditată de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației, în meseria de lucrător în fabricarea conservelor de legume și fructe. Iar după ce ieși de pe „băncile școlii de bucătărie”, vei face parte din rețeaua „Anotimpuri la borcan” și vei primi sprijin pentru obținerea unui loc de muncă, sau chiar pentru a pune bazele propriei afaceri cu delicioasele conserve gătite de tine.
Unde se organizează cursurile?
În funcție de solicitările primite de la gospodinele din comunitate, cursurile vor fi realizate chiar în comune. Vor fi deschise bucătării speciale, dotate ultramodern, cu tot ceea ce este necesar pentru gătit conserve de legume și fructe. Așadar, bucătăriile vor fi înființate în comune și păstrate pentru a crea în mod continuu noi talente în arta culinară. Acestea vor fi igienizate și vor avea aviz sanitar pentru funcționarea în condiții de siguranță pentru sănătatea gospodinelor și a consumatorilor.
Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să te înscrii?
- să ai măcar opt clase absolvite;
- să fii domiciliată la sat, nu în oraș;
- să nu deții un loc de muncă la momentul actual.
Nu există criterii de selecție în ceea ce privește vârsta sau etnia.
“În România, ca și în restul Europei, sunt din ce în ce mai căutate produsele sănătoase, realizate după rețete speciale. Singurele locuri în care mai găsim aceste gusturi deosebite, sunt cămările familiilor din mediul rural. Din păcate, cea mai bună dulceață și cei mai aromați castraveți murați pot ajunge pe mesele orășenilor doar dacă sunt preparate în bucătării autorizate igienic și sanitar. Într-o gospodărie, găsești mai rar condițiile de care ai nevoie pentru a vinde produsele tradiționale, legal. De aceea, “Anotimpuri la borcan” vine în comunitățile în care sunt femei interesate să își transforme priceperea și pasiunea pentru gătit într-o afacere de familie și le pune la dispoziție, gratuit, cursuri de specialiști în conserve și bucătării dotate profesional”, a explicat dr. Anca Ștefan, președintele Asociației React, cu prilejul lansării programului.
“Am 25 de ani și timp de doi ani am fost învățător suplinitor. Am aflat de acest curs și am dorit să-mi ocup timpul liber din vacanță desfășurând o activitate frumoasă, interesantă și utilă. Ador să gătesc. Încă din copilărie îi pregăteam mamei mici surprize dulci. Acum vreau să-mi valorific talentul în bucătărie și să-mi văd visul împlinit. Acela de a-mi deschide noi orizonturi, de a-mi schimba viața, de a avea un viitor frumos, atât eu, cât și mama mea. Îmi doresc să încep propria afacere și îndemn toate femeile să-și depășească temerile și principiile și să facă un lucru atât de util pentru ele și familiile lor”, ne-a spus Costina Ioniță, o tânără candidată la cursul de formare profesională.