Măgurele este, fără doar şi poate, unul dintre oraşele Europei care beneficiază de o şansă fără precedent. Proiectul ELI‑NP, care se desfăşoară aici, este pe cale să transforme aşezarea ilfoveană într-un centru de referinţă al cercetării misterelor materiei. Dar, din păcate, drumul de la declaraţiile sforăitoare ale celor care ar trebui să facă din acestă localitate o „Laser Valley”, cum spunea preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, şi realitate este lung şi împănat cu multe obstacole.
La mijloc, s-ar putea spune, este și lipsa de viziune a unora dintre edilii oraşului. Excepţie face unul dintre aceştia, cel care îşi sacrifică fiecare clipă pentru a dinamiza dezvoltarea localităţii. Cei din Măgurele ştiu despre cine vorbesc. De viceprimarul Narcis Constantin, cel care a înţeles că la Măgurele este nevoie de o strategie de dezvoltare a oraşului, pe măsura provocărilor impuse de unul dintre cele mai importante proiecte ştiinţifice derulate vreodată în această parte a Europei şi, de ce nu, în lume. Iar tânărul viceprimar de la Măgurele simte pe deplin „încremenirea” într-un proiect anacronic a unor edili lipsiţi de capacitatea de a vedea în viitor, mânaţi de interese înguste şi meschine, legate de ambiţii deşarte, mulțumiți să se bălăcească în băltoaca tulbure a lipsei de inițiativă.
O stagnare neconstructivă
Măgurele nu este un oraş sărac. Bugetul său, după câte am aflat, este unul destul de generos. Iar Măgurele este o aşezare care are nevoie de multe investiţii, mai ales în infrastructură. Ca în orice gospodărie, întotdeauna există ceva de făcut. Din păcate, unele proiecte stagnează, sau sunt amânate pentru că baierile pungii, în care se află banii publici rămân bine strânse. Cu toate acestea, tânărul viceprimar Narcis Constantin, nu se dă bătut. În ultimii trei ani, s-a implicat în orice iniţiativă care a dus la îmbunătățirea condițiilor de civilizație ale concetăţenilor tăi, în ciuda zgârceniei cu care se cheltuie bugetul comunității.
Bucurii şi satisfacţii
Cu toate acestea, viceprimarul se bucură pentru orice realizare, cât de mică, destinată bunăstării concetăţenilor săi. Zilele trecute, de exemplu, îmi spunea că este foarte mulţumit că şcolile şi grădiniţele din Măgurele i-au primit pe cei mai tineri locuitori ai oraşului în „straie” noi. Toate unităţile de învăţământ din localitate au fost renovate şi igienizate, astfel încât copiii să se bucure de cele mai bune condiţii, în noul an de învăţământ. „Mă bucură și faptul că a crescut numărul de copii care învaţă în Măgurele. La şcoala generală sunt cu 130 mai mulţi decât anul trecut. Şi la grădiniţă sunt mai mulţi cu o sută. Asta înseamnă că oraşul se dezvoltă, că aici vin din ce în ce mai mulţi locuitori, iar localitatea oferă condiţii tot mai bune pentru cetăţenii săi”, spune Narcis Constantin. Prin urmare, după cum ne-a precizat, viceprimarul are în vedere extinderea grădiniţei actuale, cu un nou corp de clădire.
Transportul public, o prioritate
Un alt domeniu în care viceprimarul este foarte implicat este transportul public. „Oraşul Măgurele are nevoie de un transport civilizat. Nu numai pentru locuitorii de aici, ci şi pentru specialiştii care lucrează în institutele de cercetare, care, aşa cum ştiţi, cunosc o dezvoltare nemaiîntâlnită până acum. De aceea, consider că transportul public trebuie să fie prioritar, în contextul acestei dezvoltări. Aici mă refer şi la zonele industriale, parcul ştiinţific care se va înfiinţa, legate de proiectul ELI-NP, având în vedere că aici vor veni aproape 1.000 de cercetători din toată lumea, cărora va trebui să le oferim condiţii civilizate de transport. În acest context, mă bucur că a fost înfiinţată Asociaţia Metropolitană de Transport Bucureşti, care, sunt convins, va rezolva problema transportului în regiunea Bucureşti-Ilfov. Iar eu mi-am propus să iniţiez o campanie puternică pentru ca Primăria Capitalei să reabiliteze porţiunea de şosea dintre Bucureşti şi Măgurele, care, la ora actuală, este un dezastru. Noi ne-am făcut datoria şi am lărgit şi asfaltat şoseaua care se întinde pe teritoriul localităţii noastre şi considerăm că, în actuala conjunctură, Capitala este datoare să procedeze la fel. De aceea, voi cere o întrevedere cu noul primar interimar al Bucureștiului, în care voi solicita acest lucru”, mi-a spus viceprimarul Narcis Constantin.
Podul peste şoseaua de Centură trebuie reabilitat
Podul, sau mai bine zis pasajul cu pricina, are o poveste de pomină. La un moment dat, nimeni nu ştia cine este proprietarul acestei construcţii. CNADNR sau autoritatea locală? Până la urmă, s-a dovedit că stăpâna construcţiei este, totuşi, primăria din Măgurele. Podul este acum într-o stare avansată de degradare şi trebuie reabilitat de urgenţă. „Este primul meu proiect, dacă voi câştiga alegerile pentru funcţia de primar”, spune viceprimarul.
Drumurile noastre…
…sunt, fără doar şi poate, reabilitate. Se dă o problemă simplă: în Măgurele există zone cu potenţial de dezvoltare. Dar nu sunt drumuri. Ce trebuie să facă un edil? Să creeze căile de acces corespunzătoare. De asta se ocupă, în ultima vreme, Narcis Constantin. Am mers cu el să vedem cum se desfăşoară lucrările, pe strada Preciziei. O zonă de la periferie care, ne spune viceprimarul, era plină de gunoaie. „Prin amenajarea acestor străzi noi, cum ar fi și strada Şoimului sau strada Columnei, vom înlesni accesul cetăţenilor noştri către terenurile pe care le deţin. Toate acestea erau drumuri de căruţe, pe care era gunoi sau vegetaţie spontană. Le lărgim, acum, şi le balastăm”, spune viceprimarul.
Lucruri mărunte, ar spune mulţi. Dar, aşa cum spuneam odată, lucrurile mari, importante, sunt făcute din lucruri mărunte care, adunate laolaltă, dau măsura faptelor bine întocmite. Măsura unui om căruia trebuie să i se ofere şansa de a face dovada capacităţii sale de a schimba faţa oraşului în care s-a născut şi în care trăieşte de 37 de ani. Oraşul în care materia îşi va dezvălui tainele şi care are nevoie de schimbare şi de o nouă viziune asupra a ceea ce înseamnă dezvoltare. Iar pentru asta este nevoie de minţi descătuşate de metehne neproductive pentru un oraş înscris pe traiectoria unei evoluţii urbanistice fără precedent.