Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” deschide porţile unei cantine ultramoderne pentru elevii săi
⬤ Tinerii din internat vor beneficia de trei mese pe zi ⬤ Restul elevilor vor putea lua prânzul contra sumei de 13 lei
Învățământ tehnic și profesional de calitate, într-o unitate școlară modernă, dotată conform ultimelor standarde educaționale, pregătită să își primească cu brațele deschise elevii într-o cantină nou nouță, echipată cu utilaje de ultimă generație. Aceasta este noua carte de vizită a Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau” din Brănești.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 572
LiceulTehnologic ”Cezar Nicolau” din Brănești este o unitate de învățământ de elită, reprezentativă pentru sistemul educațional românesc și pentru ceea ce ar trebui să fie acesta la nivel național, rivalizând practic cu orice liceu modern, de stat sau privat.
Jurnalul de Ilfov a semnalat de ceva vreme faptul că instituția de învățământ este din punctul de vedere al dotărilor și al serviciilor educaționale oferite, una de top în județul Ilfov și nu numai, dar și datorită implicării cadrelor didactice și în mod special a directorului său, prof. Marinela Culea. Este de remarcat faptul că directorul Liceului ”Cezar Nicolau” se străduiește permanent să găsească soluții educaționale și variante de finanțare care să permită dezvoltarea unui învățământ profesional și tehnic de calitate, atractiv, care oferă șanse egale de dezvoltare personală și profesională fiecărui elev, astfel încât acesta să poată ocupa un loc de muncă și să-și continue pregătirea de-a lungul întregii vieți, să poată contribui – ca absolvent de învățământ profesional și tehnic – la dezvoltarea economică a comunității sale. Pentru aceasta, școala, împreună cu partenerii săi sociali, a creat condiții propice unei bune formări a elevilor, acumularea de competențe profesionale, care să le permită absolvenților integrarea pe piața muncii din România, dar și pe piața muncii internațională.
Liceul ”Cezar Nicolau” din Brănești este singurul acreditat ERASMUS VET 2021-2027 din Ilfov, liceu parte a reței de Școli-Ambasador ale Parlamentului European, unitate școlară care oferă lunar ”bani de liceu” – în valoare de 250 de lei, burse de merit, burse de studii sau burse sociale, un liceu care dă posibilitatea oricărui elev de a fi parte în proiecte naționale și în parteneriate cu țări din UE, în vederea efectuării practicii de specialitate; un liceu care certifică competențele profesionale ale absolvenților săi!
De data aceasta, după cum ne-a declarat directorul Marinela Culea, instituția de învățământ se prezintă cu o nouă realizare: este pregătită ca odată cu revenirea la normalitate a învățământului, să ofere tinerilor săi elevi posibilitatea de a se bucura de o cantină nouă și modernă.
”Liceul a fost reabilitat prin proiectul de eficientizare a clădirii C1 liceu și C4 cantină, prin proiectul de eficientizare termică depus de Primăria Brănești, iar dotările au fost realizate cu bani obținuți de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru că liceul nostru face parte din acea listă de 57 de licee cu profil preponderent agricol în anul 2020, a primit 175.000 de lei cu care am reușit să dotăm bucătăria cantinei și spațiile conexe bucătăriei și ale cantinei. Avem o centrală termică nouă, iar în afară de partea de dotări, bucătărie, spații anexe, spălătorie, restul echipamentelor din cantină, amenajarea a fost realizată prin proiectul de eficientizare termică”, ne-a spus prof. Marinela Culea.
Cantina va avea și rol didactic
Aceasta a enumerat o parte a dotărilor de care va beneficia cantina care este pregătită să îi primească pe elevi imediat ce condițiile epidemiologice o permit: ”Avem sală de mese cu linie de servire, spațiu pentru spălat vase mari cu mașină de spălat vase și accesorii, avem bucătăria propriu-zisă cu friteuză, grătar, aragaz de oale cu 6 ochiuri, plită electrică și un aragaz normal. Avem de asemenea cuptor electric pe care îl vom utiliza în special pe partea de patiserie pentru că încercăm să facem și un atelier”.
Directorul ne-a explicat că având în vedere profilul unității de învățământ, cantina va avea și utilitate didactică. Elevii din școală, care învață pentru specializarea bucătar vor putea face practică în cantină, la bucătărie. Cantina are două posturi de bucătari, care au fost deja ocupate prin concurs, dar ca ajutor de bucătari vor putea lucra elevii. Automat, aceștia vor intra și vor respecta toate regulile, în plus, conform normelor în vigoare vor avea analizele medicale la zi.
”Avem cameră frigorifică cu 6 frigidere și congelatoare pentru fiecare tip de aliment. Există o zonă de bucătărie pentru bucătăria caldă, zonă pentru bucătăria rece cu masa frigorifică și anexele separate de pește, de carne, legume-fructe unde sunt spălate și pregătite pentru preparare, iar apoi duse în bucătăria principală. La subsol, sub cantină și sala de mese, există spații de depozitare pentru diferite produse care pot fi depozitate în beci, adică borcane cu legume, iar în cealaltă parte a subsolului avem spălătoria pentru care am reușit să achiziționăm prin Ministerul Agriculturii, uscător profesional, mașină de spălat profesională, stația de călcat și celelalte echipamente necesare unei spălătorii, gen chiuvetă cu acționare la genunchi sau cărucior pentru rufe murdare. Fondurile utilizate pentru dotare au fost de 175.000 de lei aferenți anului 2020 și 225.000 de lei aferenți anului 2021. Banii i-am cheltuit în totalitate. Din aceste fonduri am reușit să luăm și materialele auxiliare necesare liniei de servire, tăvile, farfurii, tacâmuri etc. Așteptăm cu nerăbdare să putem funcționa la capacitate maximă cu copiii”, ne-a spus directorul Marinela Culea.
Meniurile vor fi făcute de comun acord cu elevii
La linia de servire va lucra una dintre bucătărese pentru porționare, dar și copiii care fac practică. Pentru realizarea meniurilor zilnice vor fi respectate rețetare care au fost solicitate unităților de învățământ din țară, care au cantine funcționale și care respectă normele în vigoare. Vinerea se va face un necesar, se vor stabili de comun acord cu copiii meniurile. ”Este foarte important să le și placă copiilor ce le propunem noi, după care vom face aprovizionarea. Ne propunem să avem cel puțin două garnituri cu două feluri de carne. Dacă avem 100 de porții de pregătit 50 să fie cu o garnitură, 50 cu alt fel de garnitură și copilul să aibă posibilitatea să le combine. Încercăm să ne încadrăm în valoarea de 25 de lei pe zi, pentru trei mese destinate copiilor interni. Nu urmărim să obținem profit. Pentru elevii școlii care nu sunt la internat, dar doresc să mănânce la cantină, tariful va fi de 13 lei pentru prânz, bani ce vor trebui achitați dimineața la casierie, până la ora 8.30, pentru ca noi să știm ce porții pregătim suplimentar”, a mai spus directorul.
Am aflat că în luna iunie, reprezentanții Ministerul Agriculturii au fost invitați să vadă cum s-a îmbunătățit unitatea de învățământ, iar aceștia au fost foarte încântați în privința modului în care au fost folosite fondurile oferite. Astfel că, și în următorul an calendaristic vor fi acordate noi fonduri pe care managerul își propune să le investească cumpărând un tractor.
Și mai multe calificări. Elevii pot obține gratuit permis de conducere categoria B și categoria tractorist rutierist
”Suntem în lucru cu atelierele școală, de lăcătușărie – strungărie, mecanică-auto, electrotehnică, un centru anteprenorial și seră didactică. Deci practic, vom fi un centru important profesional și tehnic cu dotări la standarde europene.
În planul cadru la clasa a XI-a mecanici auto și la clasele a XII-a domeniul agricultură, elevii au ore de conducere auto, conducere tractor normate pentru fiecare elev. Până în aprilie-mai când am reușit să autorizăm școala de șoferi, făceam aceste ore cu elevii în curtea școlii, dar ei nu aveau posibilitatea să obțină carnetul de șofer, chiar dacă făceau aceste ore. Am făcut un efort, avem o mașină din 2010 cu comandă dublă, dar nu aveam voie să ieșim din curte nefiind autorizați. Am reușit să obținem și autorizarea, astfel că de trei săptămâni, elevii liceului fac cursurile gratuit. Și-au depus dosarele ca la orice școală normală de șoferi, au același statut de la orice școală de șoferi, facem pregătire teoretică și practică și tinerii pot da examenul când împlinesc 18 ani. Suntem autorizați pentru categoria B. Încercăm să mai cumpărăm un tractor și să ne autorizăm și pentru tractorist rutierist, nu doar în brazdă, pentru că cererea este foarte mare. Mă interesează să le pot oferi copiilor din școală, cât mai multe specializării, chiar dacă momentan suntem limitați doar la două calificări”, a mai precizat Marinela Culea, menționând că, așa cum a mai precizat și în primăvară, îi îndeamnă pe elevii de clasa a VIII-a, să țină cont că în cadrul Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau” pot găsi cele nou căutate specializări pe piața muncii. ”Alături de noi, POȚI deveni ceea ce vrei să fii! VINO în familia Liceului Tehnologic ”Cezar Nicolau”, Brănești!” Acesta este mesajul transmis viitorilor absolvenți de clasa a VIII-a, fără lipsă de modestie, de către directorul Marinela Culea.