Cu ocazia Zilei Mondiale a Presei, care s-a sărbătorit duminică, 3 mai, președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj în care arată că rolul mass-media este esențial în apărarea interesului public. „O presă liberă contribuie la consolidarea democrației și la dezvoltarea unei societăți prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass-media este esențial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertății Presei ne readuce aminte cât de importantă este libertatea de exprimare”, a scris Iohannis pe rețeaua de socializare. La această postare, președintele a atașat o fotografie cu o mașină de scris și cu mesajul „Nu există democrație fără libertatea presei”. El a mai arătat că, „O presă liberă contribuie la consolidarea democrației și la dezvoltarea unei societăți prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass – media este esențial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertății Presei ne readuce aminte cât de importantă este libertatea de exprimare.” Adunarea Generală a ONU a declarat ziua de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertății Presei pe data de23 decembrie 1993.