Să umplem cu bucurie sufletele copiilor din centrele de plasament!

Jurnalul de Ilfov cu sprijinul Protoieriei Ilfov Nord și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Ilfov, Serviciul de Ambulanță București/Ilfov, Uniunea Națională a Asociațiilor Stomatologice și cu primăriile locale demarează campania “Paștele vine și pentru noi!”. Împreună putem să aducem zâmbetul pe buzele copiilor din centrele de plasament Ilfov.    

Pentru că se apropie Paștele, sărbătoarea luminii și a bucuriei, în aceste zile, trebuie să ne reamintim să fim mai buni, mai milostivi, mai plini de dragoste. Vrem ca în timpul rămas până la Învierea Domnului, să ne unim forțele și să susținem acest program umanitar prin care să aducem lumina, pacea și bucuria deplină în sufletele copiilor fără părinți din Ilfov. Campania vizează strângerea de materiale – îmbrăcăminte, încălțăminte, cărți și jucării ce pot fi împachetate frumos și oferite drept cadou de Paște micuților fără părinți și celor care provin din familii nevoiașe. 

400 de copii așteaptă vizita iepurașului 

Nu este obligatoriu ca produsele să fie nou-nouțe. Pentru acești copii, orice ajutor, cât de mic, este binevenit. De ce? Pentru că sărbătorile pascale aduc în fiecare an, pe lângă magia zilelor consacrate Învierii Domnului, ceva nou. Îndrăgitul iepuraș vine cu daruri frumoase la toți copiii și le umple sufletele cu bucurie. Însă, la cei aproximativ 400 de micuți aflați în grija Direcției de Asistență Socială Ilfov, iepurașul va poposi, numai dacă îi vom acorda o mână de ajutor susținând acest program. 

Donații la Direcția de Asistență Socială Ilfov 

Cei care doresc să facă donații pentru ajutorarea acestor îngerași pot discuta direct cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială Ilfov sunând la telefon 021/301.82.40. Atenție! Se primesc doar obiecte (cărți, jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă) și alimente neperisabile (dulciuri, sucuri etc.). Nu se acceptă bani! 

Continuăm programul demarat la finele anului trecut 

Prin această campanie, Jurnalul de Ilfov continuă programul destinat în exclusivitate micuților din centrele de plasament Ilfov, demarat în preajma Crăciunului. Atunci când, împreună cu Protoieria Ilfov Nord, Inspectoratul Școlar Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Consiliul Județean Ilfov și Serviciul de Ambulanță București/Ilfov, am strâns “munți” de jucării, dulciuri, cărți, articole vestimentare, săndăluțe, pantofiori și cizmulițe pentru copiii de toate vârstele, fără familii și care se află în grija asistenților sociali.