Adăpost model pentru câinii fără stăpân, în Cornetu

Câinii fără stăpân. Sau „maidanezii”, cum sunt ei porecliţi colocvial. O problemă spinoasă care a generat, de-a lungul timpului, tragedii dar şi o polarizare a societăţii. Două tabere, activiştii pentru protecţia animalelor şi autorităţile locale, presate de cetăţeni să găsească soluţii, sunt angajate într-un război fără învingători sau învinşi. Cu rezultate, deseori, neconcludente. Undeva, la mijloc, se află aceia care, într-adevăr, fac eforturi concrete pentru rezolvarea acestei probleme.

Unul dintre cei care s-au “înhămat” la această întreprindere dificilă şi contestată de activiştii pentru protecţia animalelor este Vili Adrian Veneciuc. El a avut iniţiativa înfiinţării unui adăpost pentru câinii fără stăpân în Ilfov, un judeţ care se confruntă cu această problemă în aceeaşi măsură cu Bucureştiul. Bineînţeles, cu respectarea tuturor normativelor în vigoare. Un adăpost care poate fi dat ca exemplu în domeniu. 

Departe de lumea dezlănţuită

Mânaţi de dorinţa de a vedea cum arată un adăpost particular pentru câinii fără stăpân, care respectă toate standardele cerute de lege, am purces către comuna Cornetu, acolo unde fiinţează adăpostul cu pricina. Mulţi ar fi de părere că Vili a avut un curaj nebun când a demarat o astfel de „afacere”. Eu, unul, nu m-aş înhăma, în ruptul capului, la o astfel de întreprindere. În fine, povestea este simplă, la prima vedere. Omul a găsit un teren la Cornetu, departe de zona locuită a comunei şi de „lumea dezlănţuită” şi s-a pus pe muncă. O muncă de Sisif, dar care, până la urmă, a dat roade. După „lupte seculare”, străbătând hăţişul normelor impuse de lege, cu o cerbicie demnă de toată lauda, pe data de 19 martie 2014 a reuşit să taie panglica singurului adăpost privat autorizat, din Ilfov. La aproape 4 luni după această inaugurare, într-o zi toridă a lunii lui Cuptor, o echipă a Jurnalului de Ilfov a plecat în căutarea locului în care sunt găzduiţi o parte dintre maidanezii ilfoveni.

Adăpostul dintre flori

Pentru a ajunge la adăpostul în cauză, trebuie să părăseşti DN 6, virând la stânga cu câteva sute de metri înainte de coama şoselei care traversează barajul de la Mihăileşti. După aproape un kilometru străbătut pe asfalt, un gard din tablă îţi taie calea. Pitulată printre frunzele unui corcoduş, o săgeată inscripţionată îţi arată drumul. De aici, începe o halcă zdravănă de off-road, pe un drum şerpuit, plin de hârtoape. Pe stânga, te însoţeşte liziera pădurii, pe dreapta, printre corcoduşii doldora de roade aurii, se zăreşte, clipocind vesel în lumina soarelui, Argeşul, eliberat din chingile barajului de la Mihăileşti. În spate, vălătuci de praf se ridică în nori alburii către astrul arzător al amiezii. Calvarul dintre capcanele gropanelor se sfârşeşte odată ajuns la locul căutat, după ce o apuci pe  drumul care se desprinde din şarpele colbuit pe care ai slalomat până aici. Un gard de sârmă împrejmuieşte o clădire din cărămidă, aflată în construcţie. În faţa ei, o grădină din care o mulţime de flori îţi inundă privirea cu culori pastelate. Am ajuns. 

O activitate plină de responsabilităţi

În poartă ne aşteaptă stăpânul locului, Vili Adrian Veneciuc, managerul firmei Best Solutions & Consulting Team, căreia îi aparţine adăpostul. Ne adăpostim de vipie sub un şopron umbros, iar Vili ne ostoieşte setea cu un pahar aburit, de apă minerală. Ni se alătură și medicul veterinar Ncolae Mușat. Vili ne vorbeşte despre „afacerea” lui: „Dacă ştiam de la început că lucrurile merg aşa, nu cred că mă apucam de asta. Dar, vedeţi, eu întotdeauna am avut câini şi sunt ataşat de aceste animale. Acum, adăpostul nostru are, deocamdată, o suprafaţă de 2.500 mp. În curând, ne vom extinde. Avem 64 de boxe, de câte 5 mp, cu o capacitate totală de 260 de locuri. În privinţa câinilor adăpostiţi la noi, primăriile sunt cele care decid soarta lor. Unele localităţi au decis să-i întreţină aici, pentru o taxă de 60 de lei de animal/ lună, altele au hotărât eutanasierea. Avem, în prezent, contracte cu circa 20 de primării ilfovene. În cazul eutanasierii, animalele sunt în prealabil anesteziate. Sunt şi animale care sunt adoptate la distanţă, iar noi le îngrijim. Am fost acuzaţi că nu am avea evidenţe. Ei bine, am demonstrat, la ultimul control al DSVSA Ilfov, că avem evidenţe mai bune decât ASPA. Pentru că eu trebuie să facturez către primării şi trebuie să ştiu exact ce am făcut”, ne spune Vili Veneciuc.

Fiecare câine este înregistrat

El ne explică cum, în momentul capturării, fie­cărui animal i se întocmeşte un proces verbal semnat şi de un reprezentant al primăriei respective, în care se menţionează culoarea câinelui, talia, sexul, strada pe care a fost capturat etc. La adăpost sunt înregistraţi în­tr‑un registru unic, în care se precizează dacă a fost sterilizat, a fost dat spre adopţie, când a fost vaccinat şi li se atribuie un număr unic. „În boxe sunt repartizaţi pe criterii de talie şi sex. Există, în permanenţă, trei îngrijitori care îi supraveghează şi care intervin dacă animalele nu se înţeleg. Dacă animalul este revendicat sau adoptat, el este înregistrat şi în RECS (Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân) şi este microcipat. Dacă este adoptat, câinele nu părăseşte adăpostul decât sterilizat, vaccinat, deparazitat extern şi intern, microcipat şi cu un carnet de identitate şi sănătate. Avem aici şi 38 de câini adoptaţi la distanţă, pentru care se plăteşte o taxă de 60 de lei pe lună. Toată lumea are, însă, împresia că m‑am îmbogăţit din afacerea aceasta. Nici vorbă! Ştiţi cât plăteşte Primăria Capitalei pentru un câine capturat? Aproximativ 270 de lei! La mine costă 40 de lei!”, ne precizează Vili Veneciuc. 

Ilfov, judeţul  maidanezilor „imigranţi”

Firma lui Vili Veneciuc nu se poate plânge de lipsă de activitate, pentru că Ilfovul se confruntă cu fenomenul câinilor aduşi din Bucureşti şi abandonaţi în localităţile limitrofe Capitalei. „Acum două săptămâni, au apărut în Bragadiru, într-un singur loc, 40 de câini. Nu ştiu cine‑i aduce! La Jilava, am întrerupt contractul timp de 6 luni. Când am revenit, am constatat că localitatea geme de câini. Chiar nu-mi explic de unde apar!”, spune acesta. Apoi, ne invită să vizităm adăpostul, unic, aş spune, dintr-un anumit punct de vedere.

Zorele, petunii şi câini

Toate boxele acestuia sunt împodobite cu jardiniere cu petunii. Din boxele lucind de curăţenie, ne privesc alene „pensionarii” stabilimentului. Unii se apropie, dând prietenoși din coadă. Cer să fie mângâiați, strecurându‑și boticurile umede și lăbuțele printre ochiurile gardului de sârmă. Alţii ne latră, enervaţi că le-am călcat teritoriul. Vili ni-i prezintă pe câţiva dintre ei. Fiecare are o poveste a lui, pe care el o cunoaşte. Un îngrijitor se joacă cu un maidanez blând şi prietenos. Ai senzaţia că toţi fac parte dintr-o mare familie. „Clădirea asta aflată în construcţie va fi o clinică veterinară, cu 4 săli de operaţie şi tratament. Pe terenul alăturat vom face un adăpost doar pentru câinii adoptaţi la distanţă, cu un spaţiu de joacă şi plimbare. De asemenea, vom extinde și pavilionul actual, astfel încât să ajungem la o capacitate de 300 de locuri”, ne spune Vili Veneciuc. Ne despărțim apoi de gazda noastră, cu sentimentul că ceea ce am văzut aici ne garantează că patrupedele sunt pe mâini bune, în grija unor oameni cărora le pasă, într-adevăr, de soarta lor.