Valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022 creşte cu 12%, la 168,639 milioane lei, de la 152,419 milioane lei, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de Guvern de joi, 19 august, informează, într-un comunicat, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
„În şedinţa de Guvern din data de 19 august 2021 a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar. Prin prezentul act normativ se modifică valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022, de la 152.419 mii lei la 168.639 mii lei, majorându-se cu circa 12%, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319,5 mii lei”, se menţionează în comunicat.
Astfel, cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Naţional Apicol pentru România, pentru anul apicol 2021, este de 6,08 milioane euro, iar pentru anul apicol 2022 este tot de 6,08 milioane euro.
Valoarea sprijinului, peste 59 milioane de lei, pentru anul acesta și anul viitor
Potrivit MADR, atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59,21 milioane lei, majorându-se cu circa 12% anual, din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29,6 milioane lei.
Totodată, s-au modificat plafoanele următoarelor măsuri, în sensul majorării sumelor alocate, respectiv: „Raţionalizarea transhumanţei”, de la 37 milioane lei la 44,6 milioane lei.
În ceea ce priveşte partea de „Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi/sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo – proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare” sumele alocate au fost majorate de la 44,4 milioane lei, la 53 milioane lei.
Modificări și completări la modul de decontare
„De asemenea, la anexa nr. 2 «Normele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022», s-au făcut unele completări la modul de decontare pentru măsurile: achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine pentru apicultură; achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită şi multiplicare; achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare”, se mai precizează în comunicat.
Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.563