Parohia Afumați II, un loc sfânt de o frumusețe răvășitoare

◉Slujba, un îndemn la trăirea în iubire de Dumnezeu

◉Parohia Afumați II, un loc sfânt de o frumusețe răvășitoare

◉ Administrația răspunde nevoilor spirituale ale comunității

Comuna Afumați, miercuri, 13 aprilie. Frumoasa virtute a mulțumirii și recunoștinței este nepieritoare indiferent de vremuri, pentru afumățeni. Cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, preoții și credincioșii din localitate au adus slavă și închinare Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, ocrotitorul Parohiei Afumați II, cinstindu-l în mod deosebit. Cu bucurie în suflet, după rânduielile bisericești, credincioșii au dus în casele lor binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a oficiat slujba Vecerniei.

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 596, ediția print

Purtător și mărturisitor al iubirii de Hristos, Sfântul Pahomie de la Gledin strălucește în inimile credincioșilor din comuna Afumați, prin dragostea pe care le-o poartă și prin ajutorul pe care îl oferă tuturor celor ce îl cheamă în rugăciunile lor. În seara zilei de miercuri, 13 aprilie, fiii duhovnicești ai Parohiei Afumați II, ­l-au prăznuit în chip deosebit pe acest sfânt, mare făcător de minuni, cu prilejul hramului bisericii Parohiei Afumați II. Slujba, de o înaltă frumusețe duhovnicească, a fost oficiată de către un sobor ales de preoți, condus de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Epis­cop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor împreună cu Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord, Părintele Cristian Burcea. “A fost o atmosferă de rugăciune foarte frumoasă. Ne-am bucurat de prezența Preasfinției Sale Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și de prezența unui număr mare de credincioși. Îi mulțumesc părintelui paroh pentru toată jertfa depusă pentru consolidarea și înfrumusețarea bisericii, cât și pentru zidirea bisericii de suflete. Căldura sufletească a credincioșilor s-a simțit, iar corul a înaripat rugăciunile credincioșilor și ale preoților, spre Ceruri”, ­ne-a spus, la finalul hramului, Părintele Cristian Burcea, Protopopul Protopopiatului Ilfov Nord. Așa cum ne-a obișnuit, la ­ceas de mare sărbătoare creștină, primarul comunei Afumați, Gabriel Dumănică s-a alăturat și el, preoților și credincioșilor în rugăciune.

Slujba, un îndemn la trăirea în iubire de Dumnezeu”

Mare iubitor de rugăciune, asemeni sfântului prăznuit, PS Timotei Prahoveanul i-a învățat, ca de fiecare dată, pe credincioșii din Afumați să sporească în credință și să-l iubească pe Dumnezeu cel mai mult, explicându-le că numai așa își vor găsi împlinirea. “Iubiți credincioși, Sfântul Pahomie de la Gledin a fost canonizat de biserica noastră, în urmă cu 15 ani, și dacă Dumnezeu ne va ajuta să ajungem peste trei an se vor împlini 300 de ani de la trecerea sa din această viață. Atunci, această parohie, Mănăstirea Neamțu, ținutul său natal de la poalele Munților Țibleșului vor trebui să pregătească o sărbătoare pe măsură. Vă îndemn să păstrați aceste câteva lucruri: a fost un mare om al rugăciunii, un mare îndrumător al călugărilor, episcop al Romanului pentru o perioadă de timp și un mare iubitor de liniște. El a înființat în apropierea Mănăstirii Neamț un schit închinat Maicii Domnului, Schitul Pocrov. A iubit cărțile și a renunțat la toate dregătoriile lumii acesteia. ­Într-un testament lăsat schitului pe care l-a înființat, 42 de cărți care la vremea aceea erau o adevărată comoară.  I-a lăsat schitului și mai multe icoane deosebit de valoroase, ale praznicelor împărătești. Una dintre acestea se pare că era adusă de la Kiev. Din păcate, în urmă cu peste 15 ani, casa pe care a construit-o la începutul întemeierii Schitului Pocrov, cu o biserică, paraclis, icoane, manuscrise, chiar și câteva lucruri aduse la Sfântul Dimitrie al Rostovului au ars într-o noapte. S-a pierdut atunci aproape tot. Doar o singură icoană a fost salvată de către egumenul schitului care era și el un călugăr în vârstă. Sfântul Pahomie este un model pentru iubitorii de liniște, de sihăstrie, avea o trăire pe măsură. Consider că un astfel de model pentru o parohie cum este și parohia dvs., este deosebit de important. Îl îndemn pe părintele dvs. paroh și pe părinții de la cealaltă parohie din localitate să aibă viața Sfântului Pahomie de la Gledin. Folosesc acest prilej pentru a-i muțumi  domnului primar pentru prezență și pentru ajutorul dumnealui, pe care îl oferă parohiilor de aici și pe care l-a oferit și Catedralei, chiar în urmă cu puțin timp, atunci când, în localitatea dvs. s-a pregătit, s-a sfințit și apoi s-a îmbuteliat Aghiazma care a fost împărțită în ziua de Bobotează. Vă mulțumim domnule primar pentru prezența și lucrarea dvs. Îi dorim părintelui Florin Ionică ajutor de la Dumnezeu pentru sărbătoarea Floriilor (n.r. – ziua onomastică a părintelui spiritual al credincioșilor Parohiei Afumați II) și tuturor celor din parohie! Ne rugăm ca toți să întâmpine cu bucurie, cu pace și cu folos sufletesc  marea sărbătoare a Învierii Domnului”, a spus PS Timotei Prahoveanul.

Parohia Afumați II, un loc sfânt de o frumusețe răvășitoare”

Ca la orice mare sărbătoare, în fruntea credincioșilor s-a aflat primarul comunei. “Asistăm la un moment de o deosebită bucurie pentru comunitatea noastră. Preasfinția voastră, Preacucernice Părinte Protopop, preacucernici părinți, minunat și distins cor, dragi enoriași ai celor două parohii ale comunei Afumați, vă mulțumim pentru că sunteți astăzi, alături de noi, la hramul Sfântului Pahomie de la Gledin, hram primit de parohia noastră pe 28 februarie 2016, la resfințirea bisericii, a cărei slujbă a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Hramul acesta s-a adăugat  hramului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pentru care credincioșii din localitatea noastră au multă evlavie. Ne bucurăm că ați participat în număr mare la acest eveniment  important pentru comunitatea noastră și vă asigurăm că suntem mereu cu sufletul alături de dvs. și vă susținem în limita posibilităților”, a spus primarul comunei Afumați, Gabriel Dumănică.

Ridicată între anii 1932-1940, biserica Parohiei Afumați II, este zidită din cărămidă și are formă de cruce. Prin bunăvoința edilului Gabriel Dumănică și cu sprijinul Consiliului Local Afumați, biserica a fost conservată și restaurată complet. Împodobită cu o pictură de o frumusețe răvășitoare, aceasta a devenit o adevărată bijuterie arhitecturală. “A fost schimbat acoperișul bisericii, a fost montată tablă tip zinc-titan, s-au refăcut fațada bisericii parohiale și gardul bisericii, au fost renovate capela, clopotnița, lumânărarul, s-a făcut restaurarea-conservarea picturii murale, a stranelor, catapetesmei, policandrelor, sfeșnicelor, candelelor etc. După lucrările de reabilitare și modernizare a lăcașului sfânt, am realizat restaurarea și conservarea picturii murale, veche din 1940. Toate acestea s-au făcut cu fonduri din bugetul local și prin bunăvoința credincioșilor Parohiei Afumați cărora le mulțumesc din suflet! Biserica este locul inimii curate și bune, singurul loc unde oamenii și Dumnezeu se întâlnesc într-o comuniune deplină. Iar fără Dumnezeu, nimic nu este posibil. De aceea, împreună cu membrii Consiliului Local, acord o importanță deosebită lăcașelor de cult din comună”, ne-a spus primarul Gabriel Dumănică. Cu acest prilej, edilul le-a explicat celor prezenți că în localitatea pe care o administrează vor fi realizate multe alte lucrări de dezvoltare. De altfel, este cunoscut faptul că, primarul Gabriel Dumănică este o personalitate politică marcantă a zilelor noastre pentru județul Ilfov, fiind un model de dezvoltare socială, culturală și educațională.

Administrația răspunde nevoilor spirituale ale comunității”

În semn de prețuire pentru strădania de a le îmbogăți sufletele credincioșilor cu dragoste de Dumnezeu, părintele paroh i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul. Acesta le-a mulțumit Părintelui Protopop pentru povățuirea și îndrumarea oferită de-a lungul timpului, și primarului, pentru întreaga susținere. “Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul ­ne-a ținut un cuvânt de învățătură, de întărire duhovnicească. La organizarea hramului, am primit, încă o dată, sprijinul Primăriei Afumați și Consiliului Local. De altfel, această parohie, în ultimii ani a fost sprijinită de nenumărate ori de Primăria Afumați, prin implicarea directă a domnului primar Gabriel Dumănică. Acesta a realizat un parteneriat puternic între Primărie, școală și biserică. Pe lângă toate lucrările la care ne-a ajutat, domnul primar ne-a susținut și la realizarea peisagisticii în curtea bisericii, în organizarea hramurilor și în organizarea sfințirii bisericii. Mulțumim Bunului Dumnezeu, celor doi sfinți protectori ai bisericii și domnului primar Gabriel Dumănică pentru tot ajutorul acordat în toți acești ani de activitate parohială!”, a spus părintele Florin Ionică, parohul Parohiei Afumați II.