Editorial
Nici nu începu bine noul an școlar și “ce mai freamăt, ce mai zbucium!”. După mai bine de 20 de ani de perversiuni la care a fost supus învățământul românesc, iată că ne confruntăm cu o nouă criză: anul zero de clasă zero. Această bazaconie numită clasa pregătitoare, clocită de mintea zgubilitică a fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu. Pentru dumnealui nu a contat că aproape toți cei implicați în acest experiment inutil și fără finalitate, de la părinți la cadre didactice, au protestat vehe-ment împotriva acestui demers. Asta a fost ”pohta ce a pohtit o “Funeraru’ “ învățământului românesc și ea a fost aplicată cu un zel demn de o cauză mai bună. Rezul-tatul, dezastruos, era ușor de prevăzut. Pe lângă disfuncționalitățile legate de organizare, în buna tradiție românească, s-a dovedit că smulgerea bruscă a micuților din mediul la care se adaptaseră, la o vârstă atât de fragedă, le-a provocat adevărate traume. Ca să nu mai pomenim de lipsa cadrelor didactice specializate, de greutățile provocate de amenajarea spațiilor necesare și de lipsa mobilierului adecvat. S-a ajuns în situația în care, într-un sat hunedorean, procesul de învățământ se desfășoară într-un container. Așadar, în mod firesc, se naște o întrebare. Care o fi fost rostul acestui experiment “funerian” aberant? Dumnezeu știe! Cert este că noii diriguitori ai MECTS sunt hotărâți ca de la anul să renunțe la această întreprindere nefastă și să întoarcă clasa pregătitoare acolo unde îi este locul, adică la grădiniță. Cine va suporta banii aruncați pe apa Sâmbetei și durerile de cap inutile? Tot contribuabilul de rând care trebuie să suporte incompetența și prostia celor învestiți să crească eficiența sistemului de învățământ.
Dar “epopeea” clasa zero este doar o parte infimă din lungul șir de aberații cu care se confruntă educația națională din ‘90 încoace. Nu a existat ministru în ultimele două decenii care să nu fi venit cu vreo inovație genială, care să „modifice schimbarea” pe care o făcuse predecesorul său. În loc să se preocupe de eficientizarea, mo-dernizarea și creșterea calității procesului de învățământ, care mai de care s-a repezit să bramburească ceea ce cât de cât funcționa rezonabil. Roadele s-au văzut după ani de zile în rezultatele dezastruoase înregistrate la Bacalaureat. Tinerii și-au pierdut interesul față de învățătură, îndepărtați de programele stufoase cu materii inutile, care după terminarea studiilor nu mai folosesc nimănui. Un balast inutil, care nu face nimic altceva decât să-i dezguste. Rezultatul? Cei care mai pun osul la învățătură, după terminarea studiilor, dau năvală în străinătate unde știu că vor fi bine plătiți. Vorba PF Daniel, acum nu mai e valabil dictonul “cine are carte, are parte”, ci “cine are carte, pleacă departe”. Acum a mai apărut o năzdrăvănie, bacalaureatul profesional, un fel de bac la second hand. Nu cred că aceasta este soluția pentru a crește promovabilitatea. În primul rând ce profesie poate dobândi un elev, chiar și de la un colegiu tehnic, când orele de practică sunt egale cu zero? Se pare că suntem blestemați să trăim sub zodia lui Zero. Clasa zero, practică zero, performanță zero, învățământ și miniștri cu valoare zero, reformă zero, parlamentari de nota zero ș.a.m.d. Va reuși cineva să rupă blestemul? După cum evoluează lucrurile, mă-ndoiesc!
