Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a afirmat, la lansarea a noului proiect social democrat „România noastră”, că primarii care au migrat pe baza Ordonanţei 55 trebuie să-și piardă mandatul. O a doua propunere a acestuia a fost  și modificarea Codului Muncii.

În discursul său a afirmat, sus și tare: „Să-și piardă mandatul acei primari care au fost luaţi pe Ordonanţa 55”, uitând că la vremea când actul normativ a fost emis, el era unul dintre membrii importanți ai partidului care propusese această ordonanță.

În altă ordine de idei, Vanghelie a susținut că trebuie modificat Codul Muncii. „Le-am promis de ani de zile că schimbăm Codul Muncii. Știți ce a generat acest Cod al Muncii? A generat o Românie în care oamenii cu studii sunt plătiți cu niște sume derizorii, exact sumele cele mai mici, pe care le iau muncitorii necalificați. Trebuie să schimbăm acest Cod al muncii pentru acei tineri care termină facultatea, să ia minimum dublu față de salariul minim pe economie. Nu se poate să-l pregătim, să îl ducem la facultate și să îi dăm același salariu ca la o femeie de serviciu”, a mai afirmat Marian Vanghelie.

Printre altele, Vanghelie a susținut că o moțiune de cenzură ar fi votată și de parlamentari PSD, chiar dacă nu se vor alătura noului proiect lansat de el și Mircea Geoană, „numai pentru a scăpa de Victor Ponta și de gașca din partid”. El a arătat că s-a întâlnit cu „peste o sută de parlamentari”, de unde a aflat că „există o problemă din cauza unor asemenea găști care s-au creat” și a adăugat că întâlnirile vor continua în perspectiva unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului.