Află ce efecte benefice are aerul din staţiune asupra sănătăţii!
Câteva zile de relaxare la poalele munţilor sunt tot ceea ce-ţi trebuie să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea şi să-ţi „reîncarci bateriile“ după un an de muncă. Aerul curat din staţiuni te ajută să scapi de simptomele chinuitoare ale multor boli severe, te revigorează, îţi oferă un plus de energie şi o dispoziţie mult mai bună. Efectele sale benefice sunt însă, mult mai numeroase. Jurnalul de Ilfov îţi prezintă câteva dintre ele!
Te calmezi şi te eliberezi de stres
Frumuseţile decorului montan constituie cele mai eficiente mijloace de a te elibera de stres. Ceva mai plăcut, mai relaxant şi mai interesant decât să respiri aerul curat şi să admiri peisajele mirifice din staţiunile de la poalele munţilor, nu poate exista. Radiaţiile solare, adierea vântului şi vegetaţia montană îţi oferă trăiri unice, relaxare psihică şi destindere deplină. Aerul de aici are un efect calmant dacă eşti obosit, surmenat, nervos, iritat.
Îţi creşte imunitatea la infecţii
Plimbările lungi prin pădurile de conifere şi foioase, care învelesc ca o pătură munţii falnici, nu sunt doar plăcute, ci şi extrem de sănătoase. Mersul pe jos îţi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină în timp ce aerul este stimulent hormonal, revigorant. În plus, substanţele provenite din vegetaţie odată inhalate, pătrund în organism şi îţi îmbunătăţesc imunitatea. Multe dintre aceste substanţe combat bacteriile, virusurile şi ciupercile parazite care ţi-ar putea pune viaţa în pericol.
Respiri mai bine şi ai o digestie mai bună
Aportul suplimentar de oxigen stimulează digestia şi restabileşte echilibrul endocrin, favorizând buna funcţionare a glandelor. Seara târziu, când creşte cantitatea de dioxid de carbon şi scade puţin cea de oxigen, fără să-ţi dai seama faci gimnastică respiratorie. Din cauza acestui flux, spontan, respiraţia devine mai amplă şi mai regulată.
Ţii la distanţă crizele de astm bronşic
Aerosolii naturali care se ridică deasupra pădurilor de brad, pin sau molid constituie un adevărat elixir al sănătăţii dacă suferi de astm bronşic. Aceştia acţionează eficient şi în cazul în care eşti sensibil la răceli, ai sinuzită, rinită sau te confrunţi cu uşoare forme alergice. Totodată, aerul de munte te ajută să te vindeci de tuberculoză în fază incipientă şi să-ţi ameliorezi anemia.
Ameliorezi durerile şi arsurile la stomac
Aerul şi climatul montan sunt un remediu excelent şi în cazul în care suferi de ulcer, ori pietre la rinichi sau la fiere. Durerile şi arsurile la stomac sunt mult atenuate, iar crizele de litiază renală sau de litiază biliară vor avea o frecvenţă mai redusă.
Salinele, adevărate centre de tratament
Dacă ajungi la munte, e musai să faci un popas şi la saline. Acestea sunt adevărate centre subterane de tratament. Datorită particulelor de sare în suspensie care au un puternic efect curativ, o plimbare prin salină îţi aduce un plus de sănătate. Aici îţi poţi trata o serie de boli respiratorii, printre care rinită alergică, astm bronșic, sinuzită, bronşită astmatiformă, bronhopneumopatie obstructivă, bronșiectazii etc. La Slănic Prahova de exemplu, există şi un sanatoriu amenajat special pentru astmatici. Salina Praid din Harghita, Târgu Ocna din Bacău şi Salina Turda sunt doar câteva dintre cele mai frumoase şi mai specatculoase saline din ţară.
Atenţie, însă! În cazul în care vrei să urmezi un tratament la un centru de sănătate subteran, trebuie să ai recomandarea medicului specialist. Pentru a evita anumite complicaţii înaintea începerii tratamentului e bine să informezi medicul spitalului din salină despre toate problemele de sănătate de care suferi. Evident, te poţi bucura de aerul salin fără recomandarea medicului, dar nu poţi beneficia de terapiile corespunzătoare fără indicaţia specialistului.