Este oficial! Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie a Parlamentului European a aprobat marți, 18 martie, reforma din telecomunicații. Aceasta prevede ca operatorii de telefonie mobilă să elimine tarifele serviciului de roaming în statele membre ale Uniunii Europene. Pentru că nu se mai percep costuri de roaming, nu vor mai fi nici facturi astronomice. Așadar, apelurile primite nu vor mai fi taxate de două ori, costul celor efectuate va scădea aproape la jumătate, iar mesajele transmise pe telefon prin intermediul internetului vor scădea de 30 de ori. Mai mult, românii care își desfășoară activitatea în Spania, Italia sau Marea Britanie vor avea acces la cartele cu număr de România pentru a putea vorbi mai ieftin cu familiile din țară. Din păcate, această măsură se va aplica abia din 15 decembrie 2015.