Noul prefect al județului ilfov și-a preluat mandatul, luni, 7 aprilie a.c., în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate în fața angajaților Prefecturii Ilfov, a șefilor instituțiilor deconcentrate ilfovene, a vechiului prefect al județului, Speranța Cliseru, a subprefectului Cătălin Pantazi dar și a senatorului Gabriela Firea și a deputatului Ninel Peia.

Hotărârile de guvern emise pentru încetarea mandatului Speranței Cliseru și numirea noului prefect de Ilfov au fost citite de către chestorul principal de poliție, Florea Oprea, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor și Internelor. Acesta a ținut să transmită noului prefect mesajul vicepremierului Gabriel Oprea, de a se concentra pe ”legalitate, ordine, disciplină, previziune și predictibilitate, pe ceea ce înseamnă o administrație transparentă și în interesul cetățeanului”. Și nu în ultimul rând, a mulțumit Speranței Cliseru, pentru toată activitatea des­fășurată. La rândul ei, aceasta a spus despre noul prefect că este un om deosebit, care va face cinste funcției.

Făcând referire la structura sa de ofițer de poliție, (până la numirea în funcția de prefect al județului Ilfov, Mihai Daniel Rășică – ocupând funcția de director executiv al Poliției Comunitare Voluntari), prefectul a vorbit despre prioritățile mandatului său: fluidizarea traficului rutier, ordinea publică și siguranța cetățeanului. ”Sunt un om pregătit pe băncile unei școli militare și, vă spun, vis-a-vis de legalitate și de respectarea principiilor, că, acestea sunt prioritare pentru mine, plus continuarea proiectelor începute. Vreau să facem din Ilfov un județ stimat și admirat!”, a concluzionat prefectul.