Aproximativ 500 de poliţişti ilfoveni vor desfăsura acţiuni pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum și pentru combaterea faptelor antisociale, pentru ca toţi cetăţenii să petreacă în linişte perioada Sărbătorilor Pascale.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, la mânăstirile şi bisericile de pe raza judeţului Ilfov vor avea loc manifestări religioase, cu participarea unui public numeros, care impun adaptarea corespunzătoare a activităților desfășurate de polițiști.
În perioada 30 aprilie-02 mai a.c., efectivele de poliție vor fi suplimentate, astfel 494 de poliţişti, dintre care 279 de ordine publică, 140 de la formaţiunile rutiere şi 75 din cadrul altor structuri operative ale inspectoratului, vor fi la datorie pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat şi vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor şi a ambuteiajelor rutiere precum şi pentru fluidizarea traficului rutier către zonele turistice, de agrement şi a parcurilor.
În noaptea de 30 aprilie/ 01 mai a.c., vor acţiona 306 poliţişti și 68 de jandarmi, care vor asigura desfăşurarea în condiţii optime a slujbei de înviere la 144 de lăcașuri de cult de pe raza județului.
Pentru ca petrecerea sărbătorilor să fie liniştită şi fericită, vă recomandăm:
La cumpărături:
– manifestaţi prudenţă în magazinele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi nu o plasaţi în coşul de cumpărături de unde poate fi sustrasă cu uşurinţă;
– nu luaţi asupra dvs. sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
– când este posibil, folosiţi cardul pentru cumpărături;
– păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
– când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
– când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
– obiectele tentante (telefoane mobile, lap-top-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.
În cazul în care plecaţi de la domiciliu de Paşti, indiferent de perioada în care lipsiţi, pentru ca revenirea să vă fie lipsită de surprize neplăcute, nu neglijaţi următoarele aspecte:
– rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
– spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
– închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
– pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret;
– atunci când părăsiţi locuinţa, o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune, pot deruta eventualii musafiri nepoftiţi;
– obiectele de valoare mare şi volum mic sau banii lichizi vor fi întotdeauna în atenţia infractorilor, deci nu le lăsaţi în locuinţă.
În noaptea de Înviere:
– evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate, străzile cu baruri şi terase unde se consumă alcool şi sunt adunate persoanele gălăgioase;
– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să consume alcool;
– evitaţi afişarea cu bijuterii ori sume mari de bani şi nu faceţi referiri la bunurile de valoare pe care le aveţi asupra dumneavoastră;
– alegeţi drumurile intens circulate, luminate şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii şi străzile lăturalnice;
– deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocările altor persoane;
– nu acceptaţi compania persoanelor necunoscute.
Dacă sunteţi abordaţi de diferite persoane, care, vă solicită nejustificat sume de bani ori bunuri, ca plată pentru presupuse servicii (deratizare, colectarea gunoiului menajer), nu daţi curs unor astfel de solicitări.
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.