…La Otopeni
Text: Ionela CHIRCU
Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, a strâns sute de credincioși la Biserica Sf. Gheorghe, din orașul Otopeni. În liniștea nopții, cu mic cu mare, enoriașii au luat lumina sfântă și au rostit cu glas tare, odată cu preoții, „Hristos a Înviat!”.
Noaptea de sâmbătă, 19 aprilie, spre duminică, 20 aprilie, a fost una specială pentru toți cei ce trăiesc cu dragoste de Dumnezeu. Sute de credincioși din Ilfov și nu numai, au venit în noaptea luminată la parohia cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din Otopeni și s-au bucurat de miracolul Învierii Domnului. Cu evlavie, enoriașii au asistat la slujba de Înviere săvârșită cu har de preotul Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord împreună cu alți clerici, au luat lumina sfântă “pogorâtă din ceruri”. Cu toții și-au umplut gurile de lauda Domnului și au vestit minunea cântând în același timp cu slujitorii Bisericii, „Hristos a Înviat!” și răspunzând cu glas puternic “Adevărat a Înviat!”. Curtea lăcașului de cult de la Otopeni a fost luminată cu sute de lumânări aprinse.
“Veniți de luați lumină! Iubiți credincioși și credincioase, Lumina pe care v-am oferit-o acum, a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a fost adusă de la Ierusalim. Vă doresc ca această lumină sfântă, să vă aducă pace, liniște sufletească și să vă lumineze pe calea mântuirii. Să ne bucurăm asemenea Mariei Magdalena de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, să Îl primim, să Îl vedem, să rostim cu glas mare și din adâncul inimii, „Adevărat a Înviat!”. „Să dăm de veste și celor ce nu cred, ca să creadă, să le arătăm ca să vadă, să le împărtășim lumina noastră ca să simtă. Să cântăm de bucurie și să respirăm lumina și viața pe care ni le oferă în a treia zi de la moartea Sa, când totul se întoarce din întuneric, moarte și păcat la viață, la viața veșnică.
Și să încercăm, dragi creștini, să păstrăm acest moment pentru totdeauna în sufletele noastre, să rămânem ușori în suflet și în trup, cu ajutorul Mântuitorului nostru. Pentru că, dacă, în fiecare an, reușim să trăim întru Hristos, la fiecare Înviere a Lui, vom fi tot mai aproape de Viața veșnică și Mântuirea noastră. De aceea, să ne bucurăm în noaptea Învierii, căci suntem tot mai aproape de Domnul”, le-a spus în cuvântarea sa preotul Cristian Burcea, protopopul Protopopiatului de Ilfov Nord.
…La Buftea
Text: Cristina Bunea
La Biserica Sf. Varvara, Lumina s-a dat celor plecaţi fără lumânare
Biserică ridicată pe un teren oferit de prinţul Barbu D. Ştirbey, biserica Parohiei „Sfânta Varvara“-Atârnaţi I – era plină de lume şi în interior şi în curte şi în stradă. În aşteptarea începerii slujbei de Înviere, în liniştea bisericii se aud cotcodăceli. Apoi, un buftean iese din altar cu un mănunchi de lumânări mari, pe care le oferă unor participanţi la slubă. Întreb o doamnă de lângă mine şi-mi spune că lumânârile şi păsările din altar sunt ofrande aduse pentru cei care s-au mutat la Domnul fără o lumânare aprinsă. «S-a mai pierdut tradiţia, din păcate», îmi spune credincioasa. Bat clopotele, se face linişte, se apropie miezul nopţii şi odată se aude de trei ori chemarea «Veniţi de luaţi Lumină!». Se deschid sfintele uşi şi imediat părintele Moga iese din altar şi oferă Lumina adusă de la Ierusalim, întâi persoanelor care poartă lumânările celor plecaţi fără lumânare. Şi nimeni nu s-a îmbulzit în acel moment, toată lumea a aşteptat întâi acest moment, luând pe rând lumină de la părintele Moga şi părintele Antonescu. Apoi, alături de părintele Marian Constantin, cei trei preoţi au oferit Lumină şi, odată ajunşi şi în stradă, la credincioşii care nu mai aveau loc în curtea bisericii, au început să cânte troparul «Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând…».
Odată ce au luminat pe toată lumea, cei trei preoţi s-au reîntors în altar, în biserică s-au aprins luminile şi Sfânta slujbă a Învierii a început în linişte şi bucurie cu credincioşii cântând odată alături de cor.
« Christós anésti » la biserica Sf. Nicolae, Atârnaţi II
Pentru că făcusem cunoştinţă cu părintele Alin Dumitru la recentul spectacol «Reîntoarcerea la credinţă», am vrut să-l vedem şi «acasă», în biserica unde slujeşte. Biserica «Sf. Nicolae» este una dintre bijuteriile arhitectonice ale judeţului, construită între anii 1809-1812, prin grija şi din banii boierului Dragodana Constatin. Odată ce am intrat pe sub clopotniţă, zecile de lumânări aprinse la mormintele care înconjoară biserica ne-au oferit un prim spectacol divin. Apoi, am dat cu ochii de ferestrele pictate cu vitralii redând scene biblice. Intrând, am constatat cu bucurie că şi aici, ca şi la Sf. Varvara, în biserică fiecare îşi cunoaşte locul, bărbaţii în dreapta şi femeile în stânga, cu capetele acoperite. Slujba era în toi şi nu mică ne-a fost mirarea când am auzit cunoscutul tropar al Învierii cântat în limba greacă. «Christós anésti ek nekrón…” sau “Hristos a înviat din morţi…”
La Corbeanca, portul popular este repus în valoare
Întorcându-ne de la Buftea către Otopeni, la colegii rămaşi la biserica Sf. Gheorghe, trecând prin Corbeanca ne-am oprit pentru câteva minute la parohia Buna Vestire unde slujeşte preotul Cosmin Brânzea. Biserica plină de credincioşi respira în ritmul Sfintei Liturghii şi vederea cămăşilor din portul tradiţional românesc ne-a bucurat ochii peste măsură. E rar ca în Ilfov, la biserică, să mai vezi pe cineva că poartă măcar elemente ale portului tradiţional românesc şi bucuria Învierii ne-a fost astfel arătată şi munca din noaptea Învierii într-un fel răsplătită.