Sfârșitul de săptămână aduce mereu și întrebarea „Unde mergem?”.Târgușorul Brâncovenesc din comuna Mogoșoaia este un răspuns preferat de mulți ilfoveni, ba chiar și de bucureșteni.


Verde cu portocaliu

Odată ce ai intrat pe poarta de fier forjat a Târgușorului Brâncovenesc și mergi pe aleea principală, începi să te livrezi mediului înconjurător. Îți dai drumul din stresul acumulat și, la fiecare pas, parcă se instalează binele, exact ca softul într-un computer. E curat în parc și călcatul ierbii este permis, ba chiar încurajat de către primăria comunei, care a schimbat șezlongurile existente până de curând cu perne primite de la Zumbala. Și ce bine merge portocaliul pernelor pe verdele ierbii!

Terasele sunt pline, o doamnă citește întinsă pe spate despre viața Reginei Maria, mai trece o bicicletă,  o familie joacă cărți, e plin de flori atârnate sau plantate în jurul copacilor, un cuplu joacă badminton, copiii aleargă și, printre ei, un cățel. Cu medalion. “Sunt foarte mulți bucureșteni care s-au mutat în Mogoșoaia și care nu mai vin în Capitală pentru sfârșitul de săptămână. După o primă exclamație de uimire, căci cine își poate imagina că într-o comună poți găsi asemenea loc de recreere?, îi văd pe oameni cum privesc cu bucurie ceea ce noi, cei de la Primărie, încercăm să le oferim”, spune Anca Vasile.

 

Teatrul din „Atelierul Magdei”

Magda Frâncu este una dintre actrițele generației tinere a absolvenților de teatru și împreună cu colegii ei, Irina Enache și Viorel Ionescu, sunt „Atelierul Magdei”. Sâmbătă au oferit copiilor „Alice în Țara Minunilor”, iar duminică „Frumoasa din Pădurea adormită”. Reprezentațiile au avut loc pe scena amplasată în parc și buna dispoziție este evidentă din fotografiile alăturate. Doar că, asistând la mini-spectacolele special concepute pentru a capta atenția copiilor, am observat că ei sunt, de fapt, niște vrăjitori. Interacțiunea cu copiii îi face așa și faptul că întotdeauna coboară de pe scenă și implică efectiv copiii în replici, improvizând cu o dexteritate adorabilă. Copiii parcului i-au tot văzut pe actori și, la fel ca și în cazul lui TeoMagic Show, sunt topiți după ei.

Am văzut și puțin dintr-un desen animat cu Chip și Dale, celebrele veverițe și am râs la chițăielile copiilor. Se lăsa seara și petuniile începeau să-și răspândească mirosul. Am plecat cu greu. E prea frumos în parc la Mogoșoaia!