Partidul Național Liberal a depus, pe 4 martie, o moțiune simplă privind situația absorbției fondurilor europene. Moțiunea este intitulată „Fondurile europene în guvernarea PSD, între Făt-Frumos și Fata Morgana” , și a fost inițiată de 109 deputați aparținând Grupului parlamentar al PNL, Grupului parlamentar Democrat și Popular, precum și deputați neafiliați.
Liberalii susțin că moțiunea constituie un avertisment serios supus atenției Guvernului și a opiniei publice privind situația absorbției fondurilor europene din bugetul 2007-2013. „Ne aflăm la 10 luni de finalul anului 2015 și, implicit, de data limită până la care putem utiliza fondurile aferente perioadei de programare 2007-2013, și abia am trecut de 50% stadiu de absorbție, mai precis 52%, la sfârșitul lunii februarie, din care rambursări efective de 47,3% din buget”, se arată într-un comunicat al deputatului PNL Răzvan Mironescu. El vorbește și despre faptul că România se confruntă cu blocarea unui nou program operațional, POS-CCE. El critică, de asemenea, lipsa de planificare strategică, care a dus, în trecut, la blocarea mai multor programe operaționale, ca POSDRU, POS Mediu, POS-CCE, POS-T, POAT. „Sperăm ca Ministerul Fondurilor Europene, Guvernul în ansamblul său, cetățenii României să înțeleagă demersul nostru ca o preocupare serioasă privind viitorul României, strâns legat de cele 43 miliarde de euro (inclusiv plățile directe prin Politica Agricolă Comună) pe care Comisia Europeană ni le pune la dispoziție și pentru folosirea cărora toate forțele politice trebuie să lucreze în spiritul interesului național”, afirmă deputatul PNL, în comunicat.