La sfârșitul acestei moțiuni, parlamentarii PNL și PDL vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. Principala temă a acestei moțiuni o va constitui controversata Ordonanță de Urgență 55/2014, care legiferează traseismul politic al aleșilor locali.

Cu această ocazie, Opoziția va mai depune încă două moțiuni simple, una pe învățământ, la Senat și una pe fiscalitate, la Camera Deputaților, a anunțat președintele PDL, Vasile Blaga. Totodată, acesta a cerut Executivului să dea publicităţii lista completă a documentelor prin care au fost alocate fonduri în localităţile din teritoriu. ”Să facă publică lista de alocări de fonduri, ca să vadă opinia publică cum se cumpără primarii, acolo unde reuşesc să-i cumpere, alocându-le sume de la 10 miliarde de lei vechi la 10 milioane de euro, în funcție de mărimea localităţii”, a afirmat Blaga.

Conform Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor. Adoptarea unei moţiuni de cenzură presupune votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Din totalul de 575 de senatori şi deputaţi, grupurile PNL şi PDL numără în prezent 186 de parlamentari.