În cadrul Școlii de vară organizate la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani sunt invitați la „o călătorie fascinantă prin lumea reptilelor” în cadrul modulului „Studiul reptilelor”. Cu acest prilej, copiii vor avea posibilitatea să descopere originea și evoluția reptilelor, se spune în comunicatul muzeului. „Reptilele sunt primul grup de vertebrate care a colonizat cu adevărat uscatul, în urmă cu mai bine de 300 de milioane de ani, devenind complet independente de mediul acvatic. Deși aceste animale reprezintă, în prezent, doar o fracțiune din diversitatea faunistică a Terrei, oamenii le-au privit întotdeauna cu fascinație și, uneori, cu frică, considerându-le personificarea răului”, se arată în documentul amintit. Ce mici vor avea ocazia să admire șopârle, șerpi și crocodili care populează locuri exotice și vor afla cât de periculoase sunt, cu adevărat, aceste animale. Înscrierile se pot face pe adresa de email info@antipa.ro sau la numărul de telefon 021.305.60.31, în limita a 15 locuri/ modul, informează organizatorii.