Nașterea Domnului Hristos în peștera Betleemului este piatra de temelie pentru renașterea omului nou din omul cel vechi. Venirea Sa pe pământ este una din dovezile cele mai înalte a iubirii pe care o arată către oameni.
Preot Marius Gagea, parohul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din satul Roşu, comuna Chiajna
Nașterea Fiului lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă dacă Fecioara Maria nu ar fi acceptată conlucrarea cu Duhul Sfânt și din această cauză Fecioara Maria poartă și supranumele de Născătoare de Dumnezeu, pentru că s-a învrednicit de a-L purta în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu. În persoana sa, Dumnezeu a lucrat taine mai presus de mintea noastră, pentru că ea a rămas pururea fecioară, înainte, în timpul și după ce L-a născut pe Iisus Hristos. Maica Domnului reprezintă vasul cel sfințit care a purtat Izvorul Vieții noastre veșnice. În primul rând, ceea ce caracterizează sărbătoarea Crăciunului, este bucuria înălțătoare a întâlnirii dintre Dumnezeu și om. La această bucurie a luat parte întreaga creație, dar în moduri diferite. Natura L-a primit pe Iisus în peșteră, necuvântătoarele au suflat asupra Lui ca să-L încălzească, bolta cerească a fost luminată de o stea luminoasă, iar îngerii din cer cântau în văzduh Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire! (Luca 2,14)
Bucuria oamenilor curați la suflet
La această horă a bucuriei, care a cuprins atât Cerul, cât și Pământul, nu au luat parte, chiar cei ce trebuiau să fie primii care să-L vestească pe Mesia, Cel ce a fost proorocit încă din Vechiul Testament, și anume învățașii, cărturarii poporului evreu. Ne întrebăm de ce, oare, Dumnezeu a ales să împărtășească bucuria Nașterii Fiului Său păstorilor și nu învățașilor? În înțelepciunea Sa, Dumnezeu a împărtășit această mare bucurie cu păstorii pentru că erau oameni simpli, curați la suflet și pentru că erau prieteni cu El. La fel se întâmplă și cu noi, oamenii, cărora le împărtășim bucuriile noastre și realizările noastre prietenilor adevărați și nu celor ce nu merită.
Aur, smirnă și tămâie pentru Împăratul lumii
Învățașii și cărturarii poporului nu L-au putut recunoaște pe Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, când a săvârșit minuni mai presus de înțelegerea noastră și, cu atât mai puțin, L-ar fi putut recunoaște atunci când Acesta de‑abia Se născuse din Fecioara Maria. Până și magii care au venit la Hristos, călăuziți de steaua luminoasă de pe cer, s-au dovedit a fi mai înțelepți și mai învățați decât cărturarii și fariseii poporului evreu, pentru că au adus înaintea Lui darurile pe care le considerau cele mai de preț: aur, tămâie și smirnă. Darurile aduse de magi reprezintă cele trei demnități pe care Mântuitorul și le-a asumat în Persoana Sa, pentru mântuirea noastră: aurul – demnitatea de Împărat, tămâia – demnitatea de Arhiereu, iar smirna – demnitatea de Prooroc.
Sărbătoarea familiei creștine
Sărbătoarea Nașterii Domnului poate fi caracterizată ca o sărbătoare a familiei creștine, care are în centrul ei bucuria adusă copiilor, întrucât și noi, cei din zilele noastre, ne împărtășim și ne reamintim de bucuria Fecioarei Maria când L-a născut pe Iisus Hristos. Manifestarea acestei bucurii se arată prin darurile pe care le oferim apropiaților noștri sau celor aflați în nevoi și în necazuri, pentru că ne vom asemăna magilor care au adus cele mai deosebite daruri înaintea lui Hristos. Bucuria de a oferi daruri celor aflați în nevoi, în necazuri, în suferințe, trebuie să fie ca și cum le‑am oferi Pruncului Iisus Hristos, care S-a născut într-o familie săracă. Darul trebuie să reflecte dragostea noastră față de semenii noștri și să fie ca o rază de lumină din steaua care a călăuzit magii către Pruncul Iisus.
Colindul reamintește de îngerii care au vestit minunea
Această mare sărbătoare creștină, a Nașterii Domnului, este precedată de numeroase tradiții și obiceiuri foarte frumoase. Cel mai răspândit obicei este acela de a se merge cu colindul din casă în casă.
Mersul cu colindul este un obicei din străbuni care reamintește de îngerii care au vestit Nașterea lui Hristos, păstorilor pe câmp. Majoritatea colindelor prezintă în conținutul lor întâmplările ce sunt povestite în Sfânta Scriptură. În același timp, un alt obicei, la fel de vechi, este și acela ca preotul să meargă din casă în casă cu icoana Nașterii Domnului. Creștinii se pregătesc de această mare sărbătoare prin curățirea sufletului (adică prin respectarea postului Crăciunului, prin Taina Spovedaniei și prin Taina Împărtășaniei), dar și prin curățenia generală ce se face în gospodării.
Să-L primim în ieslea sufletului nostru pe Pruncul Iisus Hristos
În zilele noastre asistăm, din nefericire, la o tendință ce dorește marginalizarea sensului autentic al sărbătorii de Crăciun, adică acela al întâlnirii noastre personale cu Pruncul Iisus, și accentuarea exagerată a părții comerciale, consumeristă a sărbătorii. Niciodată lucrurile exterioare nu pot egala sau înlocui lucrurile interioare, cele ce țin de spiritualitatea noastră și de intimitatea noastră cu Dumnezeu!
Avem ocazia de sărbătoarea Crăciunului să‑L primim în ieslea sufletului nostru pe Pruncul Iisus Hristos. Depinde de noi cât de mult ne pregătim și cât de mult ne dorim această vizită pe care o face Mântuitorul sufletelor noastre. Așadar, sărbătoarea Nașterii Domnului este prilejul întâlnirii Cerului cu Pământul! De aceea, să cântăm și noi în sufletele noastre, colindul sfânt și bun: Într-un leagăn stă culcat/ Fiul Maicii înfășat!/ Leagăn verde legănel/ Tot din lemn de păltinel!
