JUDO. Fosta campioană olimpică Alina Dumitru s-a retras din activitate, în cadrul unei gale în care a fost lansată și fundaţia „Judo România – mai mult decât un sport”. Vizibil emoţionată, Alina Dumitru a urcat pe scenă, unde a primit distincţii din partea Federaţiei Internaţionale de Judo, ANST și FR Judo. Când a încercat să ia cuvântul, Alina Dumitru a început să plângă, având nevoie de mai multe pauze pentru a-și continua discursul de mulţumire adresat tuturor persoanelor care au ajutat-o să obţină performanţele din carieră. Alina Dumitru, care va deveni antrenoare federală, a anunţat că în cadrul galei de retragere pe care Clubul Sportiv al Armatei Stea-ua i-o va organiza va susţine pentru ultima oară, ca sportivă, un meci de judo.
TENIS. Horia Tecău a declarat că 2012 a fost cel mai bun an din cariera sa, cu performanţe marcante și încheiat în top 10 ATP la dublu. “Cel mai bun an din carieră, multe lucruri noi. Am câștigat un turneu Masters Series, am participat din nou la Turneul Campionilor, am avut o finală de Grand Slam la Wimbledon. Și am terminat anul pentru prima oară în primii 10 jucători. Plec în Florida, să mă antrenez două săptămâni cu noul partener și de Crăciun mă întorc acasă, să petrec în familie. Max Mirnîi e un tip foarte profesionist, îl știu de foarte mulţi ani de când am fost la Bolletieri. Este jucătorul de la care am învăţat cel mai mult și pe teren, și în afara lui. Cred că voi progresa mult în acest an în care vom juca împreună. A fost grea despărţirea de Robert Lindstedt? Da, bineînţeles. Trei ani e totuși o perioadă destul de lungă. Vom rămâne prieteni. Acum nu mai există stresul acela între noi, să facem rezultate. Eu și Max ne dorim un titlu de Grand Slam. Ne-am făcut programul în așa fel încât să fim în formă maximă la turneele de Grand Slam și Masters Series”, a spus Tecău.
FOTE. Bazele sportive pentru desfășurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE) din luna februarie 2013 sunt gata în proporţie de 99%, a anunţat, într-o conferinţă de presă, secretarul general al Federaţiei Naţionale de Schi, Puiu Gașpar. “Mai sunt de finalizat câteva lucruri, dar nu vor fi probleme. De asemenea, locurile de cazare sunt la cel mai înalt nivel având în vedere că sportivii vor fi cazaţi în Poiana Brașov, unde va fi amenajat Satul Olimpic, în hoteluri de trei și patru stele. Pot să vă spun că sportivii noștri sunt cazaţi de cele mai multe ori în internate școlare când merg la competiţii internaţionale. Peste 1.600 de sportivi și oficiali de sport, fără oficialii comitetelor olimpice europene sau ai federaţiilor sportive naţionale din ţările europene, vor fi prezenţi la FOTE. Până în acest moment au confirmat partici-parea sportivi, fete și băieţi, la toate disciplinele, din 43 de ţări, dar avem și ţări care nu au confirmat deocamdată”, a declarat Puiu Gașpar. În ceea ce privește competi-ţiile sportive, acestea se vor desfășura la Brașov: hocheiul pe gheaţă în Poiana Brașov, patinaj artistic, short-track și schi alpin, la Predeal, snowboard, sărituri cu schiuri-le și schi fond, la Râșnov, iar la Complexul Cheile Grădiștei de la Moeciu de Sus, biatlonul.