TENIS. Tenismanul Horia Tecău a declarat, la revenirea în România după participarea la Wimbledon, unde a fost finalist în proba de dublu alături de suedezul Robert Lindstedt, fiind învinși, în ultimul act, de cuplul Jonathan Marray/Frederik Nielsen, că înfrângerea din finală este dureroasă, dar are ambiţia de a câștiga turneul londo-nez. Tecău a precizat că este nerăbdător să participe la Jocurile Olimpice, unde își dorește să producă o surpriză împreună cu partenerul său de dublu de acolo, Adrian Ungur.
GIMNASTICĂ. Echipa României, formată din Diana Chelaru, Diana Bulimar, Sandra Izbașa, Cătălina Ponor, Amelia Racea și Larisa Iordache, a câștigat Concursul In-ternaţional de Gimnastică Feminină desfășurat în Sala Polivalentă din București. România a obţinut 180,200 puncte. Pe locul doi s-a clasat Italia, cu 169,450 puncte, iar poziţia a treia a fost ocupată de Germania, cu 167,300 puncte. Toate sportivele participante sunt calificate la Jocurile Olimpice de la Londra.
HANDBAL. Președintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, și forul european de profil au anunţat candidatura României pentru organizarea Campionatului European feminin Under 19 din 2015. EHF a anunţat oficial candidaturile României, Slovaciei, Portugaliei, Greciei și Muntenegrului, depuse până la termenul limită. În dosarul de candidatură al României figurează șase orașe potenţiale gazde: Piatra-Neamţ, Craiova, Râmnicu Vâlcea și Bacău, pentru faza grupelor, plus București sau Cluj, pentru finale. Turneul final al CE feminin Under 19 va avea loc între 23 iulie și 2 august 2015.
BOX. Pugilista română Corina Cârlescu a fost învinsă de sportiva argentiniană Carolina Raquel Duer, prin KO tehnic în repriza a cincea a meciului pentru titlul mondi-al WBO la categoria super muscă, într-o gală profesionistă desfășurată la Club Universitario din Buenos Aires. Cârlescu, prima campioană europeană a României la box feminin, a fost și prima pugilistă română care a luptat pentru un titlu mondial, dar adversara sa, mai experimentată și mai valoroasă, s-a impus înainte de limită în meci-ul programat pe durata a 10 reprize a câte 2 minute și și-a apărat cu succes titlul.