Atletism. Angela Moroșanu (foto) s-a clasat pe locul 2 în proba de 400 metri garduri din cadrul etapei de Diamond League de la Shanghai. Moroșanu a fost cronometrată cu 53 de secunde și 85 de sutimi, cea mai bună performanţă a sa. Proba a fost câștigată de sportiva cehă Zuzana Hejnova, cu 53,79. Pe locul trei s-a clasat cubaneza Yadisleidis Pedroso.
Box. Lucian Bute a declarat că accidentarea la mâna stângă care a dus la amânarea meciului cu Jean Pascal nu reprezintă sfârșitul carierei sale și a precizat că va mai boxa cel puţin trei ani.
„S-a vorbit despre încheierea carierei mele în această perioadă. Am auzit și eu, dar vă spun sincer că acesta nu va fi sfârșitul carierei mele. Nu mă voi retrage, nici nu m-am gândit la acest lucru. Dacă sunt sănătos eu cred că voi mai boxa trei ani cel puţin”, a spus boxerul în vârstă de 33 de ani. Bute susţine că o revanșă cu Carl Froch poate avea la sfârșitul anului 2014, dar afirmă că e prea devreme să se gândească la un astfel de meci.
Handbal. Antrenorul danez Jakob Vestergaard a părăsit România, campioana Oltchim urmând să fie condusă la ultima competiţie a sezonului, Cupa României, de secundul Steluţa Luca.
„M-am întors în Danemarca, după un an captivant în România. Le mulţumesc tuturor pentru suport. Acum, e timpul pentru familia mea și grădinărit, înainte de a începe munca la FC Midtjylland!”, este mesajul antrenorului.