Soţii Ion şi Mariana Staicu locuiesc împreună cu cei doi copii ai lor în propria maşină în apropierea şcolii unde învaţă aceştia din urmă, în timp ce militanţi ai unei asociaţii îi ajută şi intervin pe lângă autorităţile locale pentru a le găsi o locuinţă socială. Familia Staicu este alcătuită din patru membri: Ion şi Mariana, părinţii, Silviu, de 13 ani, şi Ionela, de 9 ani, copiii. Isabelle Francois, profesoara de franceză a lui Silviu şi militantă a Asociaţiei pentru recunoaşterea şi apărarea drepturilor imigranţilor (ARDDI), s-a arătat revoltată de situaţie, afirmând: „Nu accept ca elevii mei să doarmă într-o maşină: este insuportabil din punct de vedere uman. Familia Staicu a revenit la Niort după ce a stat o vreme la Arcachon. Originară din Drobeta-Turnu Severin, familia Staicu se află în Franţa de trei ani însă nu a avut un loc de şedere stabil, deşi copiii „fac doi ani de când sunt şcolarizaţi”, potrivit profesoarei Ei nu au unde să locuiască, iar remorca serveşte atât ca bucătărie, cât şi ca dormitor pentru micuţa Ionela. Silviu a fost mai norocos. În ultimele nopţi l-a găzduit profesoara sa. Impresionaţi de acest caz, ARDDI au apelat la autorităţile locale pentru a le găsi o locuinţă socială, dar, recunosc, un răspuns favorabil va fi greu de obţinut fiindcă părinţii nu muncesc. Totuşi, susţine Isabelle Francois, „aceasta nu reprezintă un impediment pentru a căuta”, fiind necesare o autorizaţie de muncă şi un permis de şedere pentru care vor depune o solicitare la prefectură cu o promisiune de angajare.